Vânduţi!

Datori, cu alte cuvinte.

Asta au făcut românii în ultima vreme. Au luat credite. Multe la număr. Mari şi mici în ceea ce priveşte sacoşa cu care s-au dus acasă. Fericiţi că, iată, au mai dat o lovitură capitalismului. Şi, chiar amărăşteni fiind, s-au îmbujorat la gândul că pot să-şi facă damblaua.
Nu vorbesc de creditele pentru case, pentru că, nu-i aşa? Omul trebuie să locuiască undeva. Să aibă un acoperiş deasupra capului. Dar începând cu maşina…

S-au luat credite pentru afaceri păguboase din start, pentru excursii exotice, pentru cumpărarea de bijuterii, pentru… Dar mai contează? S-au luat bani cu nemiluita! Şi în lei, dar şi în valută. Iar lecţiile trecutului n-au folosit la nimic, atunci când a venit vorba despre satisfacerea unor plăceri mărunte.
Între ce mai glăsuieşte Gigi Becali şi de ce nu mai scrie Andrei Pleşu “la foaie”, între ce năzbâtii mai face Pistol şi cine se culcă cu cine, s-a strecurat şi o ştire de-a dreptul dezastruoasă: experţi din Direcţia de Stabilitate Financiară din Banca Naţională a României au avertizat că nivelul îndatorării la bănci e la nivel de semnal. În traducere liberă: mulţi dintre semeni au fost atât de nesăbuiţi încât nu peste multă vreme, vor face echilibristică pe muchia cuţitului de bucătărie. Băieţii – vorba vine – n-au fost criptici, aşa cum se întâmplă cu majoritatea contabililor. Nu! Ei au spus cu subiect şi predicat că valoarea creditului de astăzi a depăşit pe cel din anii îngheţului 2007-2008. Atunci – subliniază experţii amintiţi – condiţiile de schimb erau mai suportabile şi asta pentru că exista rata dobânzii mai… omenoasă. Acum, dobânzile sunt la minime istorice şi “va veni un răstimp când rata dobânzii va creşte, iar serviciul dobânzii se va majora semnificativ”. Atunci vor suferi, în primul rând, cei mai vulnerabili dintre noi.

Nesiguranţa are picioare lungi şi subţiri. Şi, credeţi-mă, nu e vorba dacă avem sau nu servici, dacă ne putem asigura sau nu un venit sigur. Asta pentru a plăti la timp creditul şi dobânzile aferente. Instabilitatea pe frontul muncii se mai pot rezolva cumva. Dar legile economice nu pot fi sfidate. Nu de către cei cu buzunarele goale, în orice caz!

Atunci, în 2007 s-au prefigurat toate condiţiile pentru a se declanşa criza economică. Avertismentele BNR au fost inutile. Iar în 2008…
Sigur vă amintiţi de povestea francilor elveţieni.A fost doliu în multe familii nechibzuite. Şi istoria – ştiţi dumneavoastră – se repetă. Uneori mai abitir decât la primul avertisment.

BNR nu vorbeşte despre plafonarea gradului de îndatorare. Nu vorbeşte până când de la semnul de… semnal nu se va trece la alarmant. Iar graniţa dintre aceste două avertismente este de-a dreptul fragilă. Atunci se vor lua măsuri.
Dar, fiţi siguri!, pentru unii va fi prea târziu.

Radu VIDA

Articole din aceeasi categorie

One Response to Vânduţi!

  1. Unu'

    E ultimul ciclu de înstrăinare al bunurilor românilor. Oamenii vor fi nevoiți să vândă pe nimic terenuri agricole și imobiliare, care sunt ținta predilectă a „fîrtaților” din vest. Suntem jupuiți metodic, după rețetă, iar noi nu pricepem că rechinii înoată în balta noastră adulmecând sînge.
    Deja peste jumătate din terenurile agricole sunt ale străinilor. Vorba aia, „nasol, penal”.