Unsprezece dascăli clujeni de nota 10 la concursul de Titularizare

Rata notelor peste 7 (înainte de contestații) obținute de candidații care au susținut proba scrisă a concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar este de 47,40% (în creștere cu 1,67%  față de anul trecut: 45,73%).

Potrivit MEN, au fost transmise spre evaluare lucrările a 21.460 de candidați (1.000 din Cluj), fiind notate 21.429 de lucrări. 31 de lucrări au fost anulate în centrele de evaluare din motive legate de nerespectarea metodologiei de concurs.

Pe tranșe de note s-a înregistrat următoarea distribuție: 121 de candidați (0,56%) au obținut nota 10 (potrivit declarației inspectorului școlar general Valentin Cuibus, dintre aceștia, 11 sunt din județul Cluj), 10.037 de candidați (46,84%) au obținut note între 7 și 9,99, iar 7.229 de candidați (33,73%) – note între 5 și 6,99. Alți 4.042 de participanți (18,78%) s-au situat pe segmentul de note cuprins între 1 și 4,99. Din promoția curentă, 46,83% de candidați (în creștere de la 43,07% în 2017) au obținut note peste 7, iar 32,93%, note între 5 și 6,99.

Cel mai ridicat procent de note peste 7 (interval 7 – 9,99) s-a înregistrat în județul Dolj (58,7%), iar cel mai scăzut, în județul Caraș-Severin (30,04%). În județul Cluj, procentul notelor peste 7 este de 54%.

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învățământul preuniversitar s-au prezentat 24.070 de candidați. 2.531 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 61 de candidați au fost eliminați (dintre care 27 pentru fraudă, iar 34 de participanți pentru lipsa documentelor de identitate, adeverințelor de absolvire etc.). Lucrările a 18 candidați au fost anulate la centrele de concurs din motive legate de nerespectarea metodologiei.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială în profilul postului.

Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi anunțate în 24 iulie. Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată se realizează în ședințe publice organizate de inspectoratele școlare în data de 25 iulie. În 26 iulie va avea loc repartizarea pe posturile didactice de predare vacante a cadrelor didactice titulare în învățământul preuniversitar anterior înscrierii la concurs, care au participat la concursul național și au obținut minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului, cu păstrarea statutului de cadru didactic titular.

M. T.

Articole din aceeasi categorie