Un pariu pe care aş vrea să-l pierd

Nu ştiu cum se face, dar pe mine unul, când aud de Fisc, mă cuprinde un soi de lehamite existenţială, şi asta nu fiindcă nu aş vrea să-mi plătesc taxele, impozitele şi toate celelalte, ci fiindcă instituţia cu pricina pare a se strădui să facă treaba asta cât mai dificilă şi mai scârboasă cu putinţă. Aşa că intenţia lui Florin Cîţu, de a reorganiza Fiscul, ar trebui să mă bucure.

Ministrul Finanţelor vrea să informatizeze Fiscul până în vară, anotimp când ar urma ca de acolo să plece cam 150 de şefi şi circa 2.000 de “pălmaşi”. În ANAF ar mai urma să fie creat un departament de statistică, în care “algoritmi şi statisticieni” să se ocupe cu analize de risc, altă schimbare vizând trecerea Antifraudei la Inspecţia Fiscală. Dar, fundamentală rămâne informatizarea. “Este cea mai onestă şi cea mai simplă soluţie, pentru că nu foloseşte subiectivismul uman” spune Florin Cîţu, care recunoaşte că România “este ruşinea Europei la acest capitol”.

Cel mai probabil, ministrul Cîţu are dreptate. Şi cu informatizarea şi cu subiectivismul şi cu ruşinea. Însă nu ştiu cât de realiste sunt planurile sale. Dacă bine îmi amintesc, ANAF se reorganizează şi se tot reorganizează încă de la înfiinţare. Un anunţ oficial pe tema asta era făcut şi prin toamna lui 2017, când reprezentanţii instituţiei declarau că până la sfîrşitul anului vor propune o serie de măsuri ce vor face ca Fiscul să ofere “servicii de înaltă calitate” şi să devină un “partener real al mediului economic”. Oare practica Fiscului de a comunica cu întârziere o datorie către stat, astfel că, atunci cînd înştiinţarea ajunge la cetăţean, acestuia i se percep deja penalităţi de întârziere este un “serviciu de calitate”? Sau poate că metoda de a se aplica penalităţi la penalităţi, aşa încât o datorie infimă este depăşită de zeci de ori de penalităţile acumulate, este chiar mai mult decât un serviciu, este un gest de bunăvoinţă? Ori, cine ştie, poate că sistemul de a bloca toate conturile unui datornic până îşi cînd îşi plăteşte obligaţiile, de parcă acesta nu ar mai trebui să şi mănânce din când în când, este de-a dreptul un favor? Aş putea continua lista asta de gesturi şi atitudini, dar prefer să adaug o singură idee, emisă de dânşii prin vara anului trecut.

Ei propuneau publicarea unei “liste albe” a celor “mai buni plătitori de taxe şi impozite”, iniţiativă ce făcea parte dintr-un “Planul de măsuri pentru eficientizarea colectării veniturilor la Bugetul general consolidat”. Nu ştiu dacă trăsnaia cu pricina a fost pusă în practică – cred, totuşi, că nu – însă nu pot să nu mă întreb chiar şi astăzi ce ar fi putut face un “bun plătitor de taxe şi impozite” cu lista aia albă? S-o înrămeze şi s-o atârne în casă ca s-o vadă oaspeţii? Sau s-o tipărească şi s-o dea colegilor de la slujbă ori, poate, s-o distribuie pe Facebook ca să primescă like-uri?

Tare mi-e teamă că, având pe acolo oameni de calibrul ăsta, este extrem de dificil să informatizezi instituţia asta în doar şase luni. Ba chiar aş pune un pariu – bani buni contra pietricele – că aşa ceva nu se va întâmpla. Este un pariu pe care tare aş vrea să-l pierd.

Viorel DĂDULESCU