Un colț de Rai

Întotdeauna – treabă verificată – vecinul zâmbește mai frumos, prietenul se poartă mai politicos cu iubita mea și, chiar dacă are maniere sub… standarde, se numește că-i mai interesant, original, excentric. Așa și cu locurile din alte părți decât habitatul obișnuit al omului: e mai frumos, mai primitor, mai…
Pentru că acest editorial îl scriu din Austria, îmi va fi îngăduit, cred, să vorbesc puțin despre aceste locuri. În paranteză fie spus, voi onora excursia cu reportaje mai detaliate, dar, până atunci, trebuie să spun că teoria de la începutul acestor rânduri se verifică. Și, în acest fel, devine o axiomă cel puțin a vremurilor pe care le trăim.
Aici, la capătul (sau începutul?) Alpilor austrieci, la Mondsee natura și-a creat un colț de Rai, cum spunea un contemporan. Turistul cască gura. Localnicul trece, însă, nepăsător, și chiar zâmbetul profesional al lucrătorilor pentru călătorii acestui pământ este umbrit de grijile de peste zi. Adjectivele nu ajung și, cu siguranță, nu acoperă, ceea ce Natura a putut face aici. Munți până-n înaltul ceriului, ghețari veșnici și, ceva mai jos, păduri nepătrunse de conifere de un verde total. Și mai jos, pădurile de foioase acompaniază nebunia unei toamne de poem, iar lacul uriaș, oglindește în undele-i verzi toamna din frumusețea Înaltului. Jos sau sus pe creste, gândul sloboade irizații metafizice.
Turiștii vin și trec.
Lasă în urma lor bani pe te-miri-ce și umplu pușculița nevăzută a traiului minunat de aici. Rămân și amintirile frumoase, și libertatea dată de concediul binemeritat, probabil, și chefurile de temut, și regretul că, acolo, acasă, nu-i ca la ei. Spun asta cu toată responsabilitatea, pentru că grupurile de turiști ”întârziați” nu lasă nici o îndoială în acest sens: români, unguri, indieni, cambodgieni, chinezi, vietnamezi, toate semințiile africane… Țări care, chiar dacă au apucat să guste din binefacerile progresului contemporan, tânjesc doar la ceea ce au austriecii de aici sau nemții aflați la doar 60 de kilometri dincolo de ”granița” UE.
Se simte nevoia unei concluzii.
Și unii, și alții străini și localnici, depotrivă, sunt nemulțumiți. De ce oare? Am întâlnit niște români posomorâți, într-un peisaj de vis, avînd lucuri de muncă relativ bine plătite, cu mașini de lux, gazdă de treabă, facilități financiare de tot felul. Cu toate acestea…
Nu există, cred, explicații universale complete pentru nimic în lumea asta. Dar o propoziție de-a unui conațional, ”neamț de 16 ani” ar puteas fi un înlocuitor pentru cauza neîmplinirii: e prea multă ură în lumea asta, rasism, naționalism și şovinism, spunea interlocutorul. Și nu cred că, odată, nu se va sparge buba. Ar trebui să stăm fiecare pe locurile noastre, în țările noastre. Acolo să construim colţul nostru de basm.
Turiștii sunt întotdeauna bine primiți, dar cei care-și caută culcuș în alte părți decât cele date de Dumnezeu au parte de multă mizerie, a concluzionat el. Am încercat să-i arăt limba unui ghețar prelins pe versanții Alpilor austrieci. Bucurați-vă, mi-a spus, pe mine mă plictisește și mă apasă. Chiar și gândul că, acasă, o aud pe gazda mea, șoptindu-i elefantului de lângă ea: iar a venit bețivul cela de român.
Eu n-am băut în viața mea, a ținut să precizeze fostul sibian.

RADU VIDA