UBB: Parteneriatul cu Porsche AG, MHP Consulting – a Porsche Company și NTT DATA România va fi prelungit

Reprezentanții Universității Babeș-Bolyai și cei ai companiilor Porsche AG, MHP Consulting – a Porsche Company și NTT DATA România vor semna joi, 12 octombrie, actul de prelungire a acordului de sponsorizare a specializării Informatică în limba germană.

Potrivit celor anunțate de UBB, documentul prevede continuarea sponsorizării specializării Informatică în limba germană, nivel licență, dar și finanțarea unui program nou de master în limba germană (Sisteme informatice avansate: proiectare, modelare, dezvoltare). Astfel, colaborarea dintre mediul universitar și cel de afaceri pune bazele unui program complet de studii în limba germană în domeniul Informaticii, atât la nivel licență, cât și la nivel master.

Evenimentul va avea loc joi, 12 octombrie, de la ora 9:00, în Sala de Consiliu a UBB (str. M. Kogălniceanu, nr.1), cu participarea reprezentanților Universității Babeș-Bolyai și ai companiilor amintirte.

„Universitatea Babeș-Bolyai, împreună cu MHP Consulting Romania SRL, Porsche AG și cu EBS Romania SA au semnat, în data de 5 martie 2014, un contract pentru finanțarea primului program de studiu nivel licență de Informatică cu limba de predare germană, din cadrul Facultății de Matematică și Informatică. Acordul prevedea sprijinirea programului de studiu Informatică (limba de predare germană), prin finanțarea activităților didactice, de cercetare și pentru susținerea financiară a studenților din cadrul acestui program. Programa de studiu este sincronizată cu cele similare ale universităților din Germania, cu respectarea tuturor standardelor de calitate. Implicarea companiilor partenere constă în sprijin financiar acordat programului de studiu Informatică în limba germană din cadrul Facultății de Matematică și Informatică a Universității Babeș-Bolyai, în perioada 2017-2020, dar și în consultanță oferită de specialiști în domeniu” – informează UBB, prin intermediul unui comunicat remis presei.

M. T.

Articole din aceeasi categorie