Studenții vor participare în proporție de 25% la alegerea rectorului

Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) solicită Parlamentului României adoptarea în regim de urgență a amendamentului propus la Legea nr. 1/2011 a Educației Naționale, prin care se asigură studenților participarea în proporție de 25% la alegerea rectorului.

„Dat fiind că în anul universitar 2019-2020 instituțiile de învățământ superior își vor alege rectorul, constatăm cu îngrijorare faptul că ar putea fi a treia oară când studenții nu contează cu adevărat în procesul de alegere, conform actualei legislații. Acest fapt este demonstrat de ponderea redusă a studenților în acest proces, media la nivel național fiind de 12,18%, existând și universități în care studenții reprezintă doar 3% din corpul electoral (conform Raportului realizat de ANOSR privind Participarea studenților la alegerea rectorului – creșterea ponderii la 25% din totalul electoratului). În contextul în care amendamentul la Legea nr.1/2011 a Educației Naționale, propus de ANOSR, care vizează această creștere a ponderii studenților la 25% în alegerea rectorului, a fost adoptat cu unanimitate de voturi în Comisia pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport a Camerei Deputaților, le solicităm formațiunilor politice reprezentative din Parlamentul României să urgenteze procedurile pentru realizarea acestui deziderat” – se arată într-un comunicat al ANOSR, remis, luni, presei.

Același document face mențiunea că, tot luni, ANOSR a trimis o serie de adrese către partidele politice, prin care „a explicat necesitatea amendării Legii nr. 1/2011 a Educației Naționale și, mai mult, forma amendamentului propus de către studenți”.

„Deși forma adoptată de Comisia din Camera Deputaților este menită să asigure o participare de 25% a studenților în alegerea rectorului, considerăm necesară adoptarea amendamentului propus în forma sa inițială, în regim de urgență, pentru asigurarea aplicabilității acestuia” – precizează reprezentanții Alianței, amintind că demersul ANOSR este susținut de Organizația Studenților din Europa (ESU – European Students’ Union), prin Rezoluția adoptată în unanimitate de liderii studenților din peste 40 de țări ale Spațiului European al Învățământului Superior (SEIS), în cadrul ultimei Adunări Generale ESU.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie