Studenţii gherlenii, primii şi la gătit!

Mai nou, fetele din municipiul Gherla se remarcă şi în arta gătitului, continuînd astfel vechile tradiţii ale renumitei şcoli de gastronomie armenească din localitate.

Un exemplu elocvent în această privinţă avem chiar în aceste zile, cînd patru studente din oraşul de pe Valea Someşului Mic s-au remarcat în cadrul Tîrgului „Parada produselor tradiţionale”. Evenimentul, organizat de studenţii din anul IV ai Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, a adunat la un loc peste 40 de studenţi care s-au prezentat cu mîncăruri şi preparate din toate zonele ţării. Parada s-a bucurat de foarte mulţi vizitatori, iar pentru aceştia, cel mai dificil moment a fost să decidă de unde să guste, deoarece toate produsele erau de bună calitate şi deosebit de gustoase.

Gherlenii s-au prezentat cu produse din zona municipiului, care au impresionat specialiştii veniţi la „Parada produselor tradiţionale”. Denisa Prodan le-a oferit vizitatorilor sarmale cu păsat de la Nicula, Oana Jiman a prezentat renumitul caş de Năsal (ca fapt divers, reapărut din nou în comeţ), Denisa Jula a pregătit un desert armenesc, iar Diana Sălăjan i-a ispitit pe participanţi cu mălai în lapte. Municipiul Gherla a fost reprezentat şi de un băiat, studentul Marius Rus, care s-a prezentat la acest inedit tîrg cu o slănină à la Bonţ.

Iată că studenţii originari din Gherla se afirmă nu numai la învăţătură, ci şi la…gătit!

SZ.Cs.

Articole din aceeasi categorie