Studenţii clujeni, interesaţi de dezbaterea cu tema “Premiul Saharov al Parlamentului European şi apărarea drepturilor omului”

Peste 150 de studenţi ai Universităţii “Babeş-Bolyai” au participat, joi, la Facultatea de Studii Europene, la dezbaterea cu tema “Premiul Saharov al Parlamentului European şi apărarea drepturilor omului”, organizată de Biroul de Informare al Parlamentului European în România, în parteneriat cu instituţia clujeană de învăţămînt superior.

Tinerii prezenţi la acest eveniment au audiat expuneri şi puncte de vedere prezentate de lect. univ. dr. Liviu Ţîrău de la Facultatea de Studii Europene a UBB, Diana-Olivia Hatneanu, director executiv al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki, jurnalistul Cristian Ivăneş, redactor la Radio Cluj, şi preşedintele Asociaţiei Profesioniştilor din Presă Cluj, Adrian Popa.

Discuţiile purtate pe parcursul a patru ore s-au axat pe promovarea valorilor democraţiei, a libertăţii de gîndire şi a presei.

Prezentă la dezbaterea de la Cluj-Napoca, Mădălina Mihalache, şeful Biroului de Informare al Parlamentului European în România, a declarat, pentru AGERPRES, că prin dezbaterea de la UBB a fost marcat un important eveniment al Parlamentului European, şi anume decernarea Premiului “Andrei Saharov” pentru drepturile omului.

“Parlamentul European a creat acest premiu în anul 1988, tocmai pentru a recompensa eforturile şi lupta unor personalităţi ale vieţii publice pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în ţări încă nelibere, din afara Uniunii Europene. Este o modalitate prin care Parlamentul UE îşi manifestă solidaritatea cu cauza acestei lupte şi, totodată, intenţia de a-i proteja pe cei ce au curajul să înfrunte încălcarea principiilor democraţiei şi îşi pun, nu de puţine ori, viaţa în pericol în demersurile pe care le întreprind. Suntem, azi, la UBB, pentru că am dorit ca studenţii şi oamenii tineri să ştie că UE nu este numai o comunitate economică, ci şi a valorilor şi principiilor democratice. Suntem solidari cu cei aflaţi în situaţii dificile în alte ţări ale lumii. A fi cetăţean european înseamnă şi să asumi o responsabilitate faţă de aceste probleme majore din alte spaţii de pe mapamond, din afara UE”, a explicat Mădălina Mihalache.

Totodată, şeful Biroului de Informare al Parlamentului European la Bucureşti a evidenţiat că toţi oamenii, dar mai ales cei tineri, trebuie să conştientizeze că trăim într-o societate interdependentă, iar modelul de societate globală în care vor trăi copiii noştri trebuie să ne intereseze pe fiecare dintre noi. Acest model se poate baza numai pe principii democratice, pe apărarea drepturilor omului şi a justiţiei sociale, fără niciun fel de discriminare.

Mădălina Mihalache a apreciat că tinerii clujeni au fost deosebit de dinamici la dezbatere şi foarte interesaţi de temele puse în discuţie.

“Am cunoscut, la această dezbatere, tineri care doresc să ştie mai mult despre ce se întîmplă în lume şi am încercat, cu acest prilej, să încurajăm o astfel de mentalitate, precum şi sentimentul solidarităţii şi responsabilităţii”, a arătat Mădălina Mihalache.

Din punctul său de vedere, evenimentul de la Cluj-Napoca va avea în mod cert un impact asupra modului de gîndire şi al sensibilităţii celor ce au participat la discuţii sau au ascultat opiniile exprimate în acest cadru.

Premiul Saharov pentru libertatea de gîndire, care poartă numele fizicianului şi disidentului rus Andrei Saharov, a fost instituit în decembrie 1988, de către Parlamentul European. Distincţia este acordată în fiecare an personalităţilor sau organizaţiilor care şi-au dedicat viaţa apărării drepturilor omului şi libertăţii de gîndire. Selecţia candidaţilor este făcută de Comisia pentru Afaceri Externe şi de Comisia de Dezvoltare din cadrul Parlamentului European.

Primul Premiu Saharov a fost conferit lui Nelson Mandela – unul din principalii activişti împotriva apartheid-ului, condamnat pe viaţa în 1964 şi eliberat, după 27 de ani de închisoare, în 1990 – şi scriitorului şi disidentului rus Anatoli Marchenko (1938-1986), decedat în urma protestului prin greva foamei, după 13 ani de detenţie, în închisoarea Chistopol.

Andrei Saharov (1921 -1989), laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a militat pentru limitarea testării armelor nucleare în atmosfera terestră şi la suprafaţa solului. În anul 1968 a publicat lucrarea “Consideraţii asupra progresului, coexistenţei paşnice şi libertăţii intelectuale”, fiind imediat înlăturat din colectivul de cercetători din care făcea parte. A protestat împotriva trimiterii tancurilor sovietice la Praga, în august 1968, şi a invaziei sovietice din Afganistan, din 1980. Saharov a fost exilat, din dispoziţia liderului de partid Leonid Brejnev, la Nijni Novgorod, unde a declarat, de mai multe ori, greva foamei. A fost eliberat în decembrie 1986, după preluarea conducerii de stat de către Mihail Gorbaciov.

Articole din aceeasi categorie