Studenţi „de poveste”: Crăciun-Ioan Lăcătuş

craciun-lacatus-2Crăciun-Ioan Lăcătuş este masterand în anul II la Facultatea de Teologie Ortodoxă, specializarea Pastoraţie şi duhovnicie. Este absolvent al Facultăţii de Sociologie, specializarea Comunicare şi Relaţii Publice, al Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, specializarea Pedagogia Învăţământului Primar şi Preşcolar, urmând şi un stagiu post-universitar la Universitatea Central Europeană din craciun-lacatus-3Budapesta în cadrul programului „Roma Access Program”.

Crăciun este de etnie romă şi s-a implicat constant, pe perioada studenţiei, în organizaţia studenţilor romi Romano Suno, care are ca scop „promovarea intereselor socio-culturale ale romilor şi ameliorarea relaţiilor cu alte comunităţi”, asociaţie înfiinţată de primele generaţii de studenţii romi din UBB, după anii 1990. Crăciun a continuat munca de voluntariat şi în cadrul Asociaţiei Christiana, unde a predat limba rromani sau a oferit consiliere pentru elevii romi, dar şi în rândul ASCOR Cluj, ţinând aici un curs de limba romani sau implicându-se în spectacolele culturale, participând ca instrumentist (cântă la chitară şi vioară).

În prezent, Crăciun lucrează ca cercetător la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, de unde continuă munca de cercetare începută în perioada sa de studenţie. Pentru zona Cluj, o craciun-lacatus-1atenţie mai mare a acordat comunităţii de romi din Turda Fabrici şi din Pata-Rât. Pentru cea din urmă a organizat, în perioada vacanţei de vară, o tabară educaţională urbană cu atelier de pictat icoane, a iniţiat acţiuni sportive etc.

Implicarea activă în comunitatea de romi locală l-a determinat să realizeze tema sa de licenţă tocmai pe sociologie urbană, cu studiul de caz pe comunitatea de pe strada Coastei, comunitate evacuată la Pata Rât, reuşind astfel să îmbine partea teoretică cu cea practică. Masterandul UBB este preşedinte al Asociaţiei Ortodoxe Social-Misionare-Culturale pentru Romi „Sf. Moise Arapul”, iar prin intermediul acesteia, cu sprijinul ASCOR Cluj şi al Mitropoliei Clujului, s-a reuşit construirea unei biserici în comunitatea din Pata Rât, aceasta fiind prima biserică ortodoxă pentru romi din regiunea Nord-Vest, unde slujbele se desfăşoară bilingv (română-rromani).

Cu ajutorul asociaţiei pe care o conduce şi cu sprijinul Mitropoliei Clujului, Crăciun îşi doreşte înfiinţarea craciun-lacatus-406unui departament de limba rromani, la nivel licenţă, în cadrul Facultăţii de Litere. Un prim pas s-a făcut, la această facultate existând în prezent un curs facultativ de limba rromani, susţinut de prof. Ionel Cordovan, sub patronajul ştiinţific al prof. univ. dr. Gheorghe Sarău, al Centrul de Studii Romani al Facultăţii de Litere şi al Asociaţiei „Sf. Moise Arapul”. Cursul este deschis tuturor celor interesaţi (studenţi, masteranzi, doctoranzi, absolvenţi UBB, cercetători). Până acum, s-au înscris la acest curs peste 50 de cursanţi, din patru judeţe din Transilvania.

Un alt plan de viitor pe care asociaţia condusă de Crăciun îl are este legat de înfiinţarea unei şcoli performante cu clasele I-XII, care să se adreseze copiilor romi.

Adrian MLEŞNIŢE

Articole din aceeasi categorie