Spionii şi Sfîntul Scaun

El Periodico

Într-o zi din anul 1944, Alexander Kurtna, fost seminarist estonian, a ieşit din casa lui de pe via Cola di Rienzo din Roma. Un bărbat s-a apropiat de el sub un anumit pretext şi l-a lovit în ceafă. El s-a trezit într-un vas care îl transporta în Siberia: era “cadoul” lui Stalin pentru a fi slujit Uniunea Sovietică din interiorul Vaticanului. Kurtna fusese traducător la Sfîntul Scaun. Cu doi ani înainte de a fi răpit, Serviciile de Informaţii Militare (SIM) din Italia îl arestaseră pentru spionaj în favoarea Gestapoului. Condamnat la moarte, el a fost eliberat cînd naziştii au ocupat Roma. Kurtna s-a întors la Vatican, a sedus o secretară de la care a obţinut codul folosit de Gestapo, pe care l-a vîndut sovieticilor alături de numele liderilor catolici clandestini în Rusia. Numele preoţilor partizani din Italia le-a dat naziştilor.

 Cazul este unul din multele care ilustrează presiunea serviciilor secrete asupra papilor. În 1976, postul de radio al Vaticanului informa despre o scrisoare pe care secretarul Conferinţei episcopale din SUA o trimisese lui George Bush (tatăl), pe atunci director al CIA, în care îi mulţumea pentru interdicţia de a folosi misionarii ca informatori. Înainte de al doilea război mondial, Hitler şi Mussolini au făcut un pact pentru a influenţa politica externă a Vaticanului. Mussolini angajase deja 16 persoane, care lucrau în celule izolate. Între acestea se afla majordomul lui Pius al XI-lea, monseniorul Enrico Pucci, care făcea joc dublu, servindu-l totodată pe Papă. Marisa Romano, alias Fulvia, care conducea una dintre celule, a dezvăluit o încercare de atentat împotriva lui Mussolini. Un alt infiltrat era ginerele colonelului şef al Gărzii elveţiene pontificale, iar un alt spion era redactor al ziarului Vaticanului, Osservatore Romano.

În timpul celui de-al doilea război mondial, William Donovan, directorul Biroului de Servicii Strategice (OSS) predecesorul CIA, a obţinut o întrevedere cu Papa Pius al XII-lea, în încercarea de a elibera nordul Italiei de nazişti, a crea un nou stat italian şi a obţine informaţii asupra Germaniei şi Japoniei. Interlocutor lui Donovan începînd de atunci a fost Giambattista Montini, substitut al Secretariatului de stat al Vaticanului şi viitor Paul al VI-lea. Colaborarea a fost pusă în pericol cînd poliţia fascistă a cedat naziştilor, în 1941, codul de informaţii al Vaticanului. SUA au obţinut totuşi informaţie esenţială despre japonezi. După ce a fost numit papă, Montini a comandat un sistem de control electronic la Vatican.

Numirea, în 1978, a lui Karol Wojtyla ca Papă a declanşat un val de informaţii asupra spionilor sovietici. În timp ce Ioan Paul al II-lea făcea presiuni asupra regimului comunist din Polonia prin intermediul sindicatului Solidaritatea, Roma îl avea la Vatican pe agentul Dominik, alias Hejnal, un dominican al cărui dosar se întindea pe 800 de pagini. Markus Wolf, directorul serviciilor secrete Stasi, din fosta RDG, avea de asemenea un agent la Vatican. Şi nu era singurul.  Papa Ioan Paul al II-lea a restabilit Garda elveţiană pontificală, suprimată de Paul al VI-lea. Este formată din 200 de agenţi care provin din corpul de poliţie şi serviciile secrete din diferite ţări, conduşi de Domenico Giani, în vîrstă de 50 de ani. Sînt agenţi de poliţie şi ai serviciului secret în acelaşi timp. Vaticanul dispune şi de o unitate specială de antisabotaj, GIR, sprjinită de 110 de poliţişti italieni, pe lîngă cele 200 de gărzi eleveţiene, care sînt armata papei.

Din anul 2000 securitatea Vaticanului este centralizată şi dispune de cele mai moderne sisteme de supraveghere, de alarmă şi reacţie. În august 2011, cînd papa Benedict al XVI-lea se afla la Madrid, piraţii de la Anonymous au încercat să penetreze sistemul informatic al Vaticanului (circan 130 de servere), fără să reuşească. La un seminar privind “Securitatea sistemelor complexe”, desfăşurat la Roma în 2003, au fost dezvăluite cîteva detalii ale securităţii integrate a Vaticanului. “Ne apărăm de toţi, din exterior şi din interior, nu se ştie niciodată”, a explicat Stefano Pasquini, creator al portalului pontifical. Mulţi autori consideră că primul serviciu de contraspionaj a fost creat de pe vremea Inchiziţiei, pentru a-i descoperi pe eventualii eretici.