Spaţiu pentru inimă, suflet, ştiinţă, delectare: GRĂDINA BOTANICĂ „ALEXANDRU BORZA”

Este aproape de prisos să mai subliniez acum ce înseamnă şi ce a însemnat, de la început, Grădina botanică, instituţie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din oraşul nostru. Am să remarc, totuşi, câteva din preocupările sale trecute şi actuale, pentru cei doritori, care nu o cunosc sau care au uitat-o.

Cu câteva luni înainte de a-şi termina cariera de profesor la liceul din Blaj, profesorul Alexandru Borza are bucuria şi mândria de a vota Marea Unire de la 1 decembrie 1918 în oraşul său natal, ca deputat al casinei blăjene. Unirea a adus cu sine naţionalizarea Universităţii clujene, iar în 12 mai 1919, o comisie de 14 specialişti ardeleni este chemată să preia inventarul mobil şi imobil al Universităţii. Pentru instituţiile de biologie fusese desemnat Alexandru Borza, care rămâne de atunci la Cluj. În vederea recrutării profesorilor necesari pentru cele 70 de catedre se instituie o „Comisiune Universitară” ad-hoc, compusă din 12 savanţi, mai ales academicieni, profesori de la universităţile din Bucureşti şi Iaşi. Aceasta a fost condusă de un comisar general, singurul ardelean surprins de Unire cu rangul de profesor universitar, Sextil Puşcariu. „Comisiunea” a cooptat încă 7 profesori ardeleni, care cunoşteau bine componenţa şi structura organizatorică cât şi cea juridică a universităţilor din Austro-Ungaria. Între cei 7 a fost ales – pentru întreg complexul facultăţii de ştiinţe – Alexandru Borza, care prin această alegere devine profesor de botanică al „Universităţii Daciei Superioare” şi unul din membrii ei fondatori.

Ajuns profesor de botanică, prima grijă a lui Borza a fost aceea a colecţiilor muzeale risipite în multe localuri inaccesibile pentru cercetare. Herbarul se compunea din 300.000 de „numere inventariate” predate Universităţii de Muzeul ardelean, precum şi din vreo patruzeci de mii de coli de herbar din proprietatea Universităţii. Obţine încă în 1919, după neîncetate insistenţe, suma de 90.000 de coroane cu care extinde „Vila Davida” din noua Grădină, mutând în ea întreg herbarul de plante fanerogame.

Profesorul Borza s-a îngrijit de o zeloasă şi raţională augmentare a colecţiilor, de precisa lor inventariere, de punerea lor la dispoziţia cercetătorilor de oriunde. Lotul colilor de herbar a crescut rapid încă din anul scolar 1919-1920 prin colecte noi, prin donaţii – între care şi valorosul ierbar al lui Emil Racoviţă. A făcut să răsară din herbarul bogat şi ordonat iniţiativa nepreţuită „FLORA ROMANIAE EXSICCATA”, apărută în centurii editate în 70 de exemplare, destinate înainte de toate schimbului cu cele mai de seamă muzee botanice din lumea întreagă. Prin această iniţiativă s-a făcut cunoscută în străinătate flora noastră şi s-a realizat colaborarea botaniştilor români, din toate provinciile ţării, cu colegi de peste hotare, întărind astfel în lume rolul Clujului de centru al taxonomiei şi floristicii româneşti.

A doua înfăptuire de mare anvergură a profesorului Borza, mult mai cunoscută şi apreciată de publicul de pretutindeni, este Grădina botanică a Clujului. În 1919, Universitatea dispunea de o Grădină botanică mică, pe teritoriul din spatele institutelor de zoologie şi geografie. Se impunea însă, pentru nevoile unui învăţământ modern, organizarea pe un teren mai potrivit a unei „noi Grădini botanice”. Se cumpărase un teren de 10 ha pe colina din sudul oraşului încă din 1911-1912, dar care rămăsese complet neamenajat şi constituia, în 1919, cea mai tulburătoare tentaţie pentru pasiunea şi priceperea de organizator a proaspătului director, care venea de la Blaj cu o certă experienţă şi cu o caldă vocaţie. Terenul destinat noii Grădinii poseda o configuraţie excepţional de avantajoasă scopului urmărit.

Munca grea a început încă în primul an, după planurile lui Borza, şi a durat vreo 5 ani fără întrerupere. Se amenajau grupuri biologice şi sistematice, se croiau drumuri şi cărări, se construiau clădiri, poduri şi acvarii, un baraj de acumulare, un „castel de apă” – romanticul turn al Grădinii – de unde se făcea distribuţia apei în plantaţii. Directorul Grădinii controla fiecare lucrare şi se zbuciuma de-a binelea să obţină fondurile necesare în acelaşi ritm cu elanurile de înfăptuire.

Nu este nevoie să caracterizăm în detaliu Grădina, al cărei renume universal este suficient de grăitor prin el însuşi. Consemnăm însă „supremaţia necondiţionată a concepţiei ştiinţifice în organizarea şi administrarea Grădinii”, spunea mai târziu profesorul Emil Pop, fost şi el director al Grădinii botanice. A fost apreciată de specialişti ingenioasa expresie topografică a filogeniei regnului vegetal, după cea mai modernă teorie a ei, în sectorul sistematic. Grădina a fost de timpuriu dotată cu o staţiune meteorologică-ecologică, cu o secţie de cultură a speciilor citrice sau endemice din flora noastră, cu o „grădină a lui Plinius”, care constituia o atât de interesantă insulă de istoria plantelor cultivate în inima Grădinii.

Importanţa ştiinţifică a Grădinii se amplifica treptat prin schimbul de seminţe şi plante din ce în ce mai extins, cu rezultate utile pentru instrucţia universitară şi pentru cercetare.

În preajma deschiderii Grădinii pentru public, în anul 1923, profesorul Borza atrăgea atenţia vizitatorilor că Grădina „este în primul rând o expresie a concepţiilor botanice moderne în materie de clasificare a plantelor şi de fitogeografie, iar nu un parc public artistic. …” Punctul de vedere al esteticii horticulturale şi de arhitectură decorativă a fost trecut în organizarea acestei grădini botanice pe planul al doilea…”. Academicianul Emil Pop, scriind despre Alexandru Borza şi opera sa organizatorică, spunea: „Toţi cei ce cunoaştem Grădina, ca şi milioanele de vizitatori, din care imensa majoritate nu sunt nici măcar diletanţi în botanică, ne putem da seama cu cât rafinament de artă s-a afirmat totuşi acel „punct de vedere de mâna a doua”, care a vrăjit o instituţie expresiv ştiinţifică într-un colţ de veritabilă destindere sufletească pentru localnici, ca şi pentru străini”.

La Grădina botanică s-au succedat mai multe generaţii de botanişti, fiecare generaţie lăsând în urmă realizări stiinţifice de substanţă şi de notorietate. Reprezentanţii săi de azi ilustrează şi mai convingător şcoala clujeană care continuă tradiţia fecundă a celor de dinainte, imprimând şi câteva noi direcţii de abordare şi cercetare. Botaniştii sunt angajaţi într-o vastă tematică în cadrul căreia se afirmă productiv şi filonul tradiţiilor noastre ştiinţifice, dar care îmbrăţişează ferm probleme noi şi semnificative din larga arie a botanicii moderne: studiul aprofundat al celulei vegetale şi mai ales al funcţiilor ei; cultura şi sistematica algelor, adâncirea fotosintezei; aplicarea insistentă a biochimiei, biofizicii şi matematicii, a geneticii moleculare în cercetările botanice. Accentuez şi înviorarea ramurilor botanice cultivate şi în trecut, cum sunt fitopatologia, botanica plantelor inferioare, fitosociologia. Specialiştii ecosistemelor naturale au devenit renumiţi, iar clujenii ocupă poziţii dintre cele mai înalte într-o ierarhie a valorilor. În mod evident, elita botaniştilor Grădinii botanice şi a Facultăţii de Biologie este integrată categoriei oamenilor de ştiinţă cu reputaţie naţională şi internaţională, bucurându-se de beneficiile renumelui şi autorităţii câştigate.

Prezenţa tot mai substanţială în revistele cu mare impact ştiinţific atestă valoarea lor şi promisiunile de viitor. Iar orientările noi de cercetare se vor îndrepta spre cerinţele pe care le impune viaţa de zi cu zi: maladiile vieţuitoarelor, nevoile de sănătate ale omului modern, biotehnologii avansate, biologia moleculară, genetica populaţiilor şi unele domenii de interferenţă ale mai multor discipline de biologie vegetală.

Lista cercetătorilor, tehnicienilor, muncitorilor horticoli, a pălmaşilor Grădinii este neîncăpătoare, dar ea este înlocuită aici de trei cuvinte: OAMENI, CARACTERE, DEVOTAMENT. Faptul că Grădina ţine de Universitatea „Babeş-Bolyai” îi conferă o aură de prestigiu şi notorietate în plus, care se adaugă celei dobândite treptat, din anul înfiinţării sale.

Cu toate că linearitatea timpului este contestată azi de tot mai mulţi savanţi, ne îndreptăm inexorabil spre aniversarea din anul 2019, a centenarului înfiinţării Grădinii botanice. Cadoul ce-l merită poate fi acordat de pe acum, asigurând oamenilor de acolo garanţia atenţiei şi sprijinului de care au mare nevoie.

Conducerea Universităţii „Babeş-Bolyai” este şi azi sub pavăza unor minţi luminate şi generoase, a unor conştiinţe din care ies la iveală atitudini pline de responsabilitate şi de calităţi funciare cu reverberaţii istorice şi etice – premise încurajatoare şi de evidentă speranţă pentru prezentul şi viitorul „Grădinii celor cinci continente”.

Felician MICLE