Sorin Cîmpeanu: Învăţământul superior românesc nu are şanse de reuşită fără conexiunea la tendinţele internaţionale

Învăţământul superior românesc nu are şanse de reuşită fără a fi conectat la tendinţele internaţionale, a declarat, vineri, la Cluj, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), Sorin Cîmpeanu, informează AGERPRES.

Prezent vineri la Cluj pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj Napoca, Sorin Cîmpeanu a precizat în discursul său că, în urmă cu 10 ani, în lume existau 100 de milioane de studenţi, iar în prezent numărul acestora este de 200 de milioane.

„În 2030 numărul de studenţi estimat este de 280 de milioane de studenţi. (…) Există acele studii care spun că în 2030, 85 la sută din meseriile actuale nu vor mai exista sau nu vor mai exista în această formă. Sigur că în 2030 vom avea nevoie de medici, dar ceea ce va sta în spatele tipului de medic s-ar putea să difere de ceea ce stă acum. (…) Am auzit o comparaţie care mi-a plăcut. Smartphone-urile au apărut în anul 2006. Ni se pare că trăim cu ele de când lumea. Au trecut 12 ani. Din 2018 până în 20130 mai sunt încă 12 ani. S-ar putea ca viteza schimbărilor să fie de patru – cinci ori mai mare în următorii 12 ani, în raport cu ceea ce s-a întâmplat în ultimii 12 ani. Important e ca noi, cei din universităţi, să înţelegem aceste lucruri şi să fim pregătiţi. Mi se pare că nu facem chiar atât de mult ca să fim pregătiţi pentru aceste schimbări ce vor veni”, a spus preşedintele CNR.

El a amintit şi de factorul demografic, care afectează atât mediul universitar din România, cât şi pe cel economic şi a dat exemplul producătorului de automobile Renault care ar fi dorit să facă o investiţie în ţara noastră şi care a renunţat la ea tocmai din cauza trendului descendent înregistrat.

„În România avem o serie de lucruri pe care le cunoaştem cu toţii, începând cu trendul demografic, un lucru ce afectează mai mult decât ne imaginăm. Cei de la Renault spuneau că ar fi vrut să îşi deschidă un centru digital în România, însă principalul lucru care i-a oprit să investească în România a fost nu atât criza de forţă de muncă înalt calificată şi mediu calificată, e un element important, nu atât costul forţei de muncă, cât tendinţele demografice. Cei care se pot ridica la un nivel de la care au o analiză şi o viziune globală iau în considerare serios acest element”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

În aceste condiţii, consideră preşedintele CNR, rectorii şi cei care se ocupă de managementul universităţilor din România nu trebuie să uite de importanţa conectării la mediul internaţional.

„Nu trebuie noi în universităţi să scăpăm din vedere importanţa conectării la mediul internaţional. Sigur că da, la nivelul leadership-ului universităţilor avem o serie de probleme pe care trebuie să le rezolvăm zi de zi, lună de lună, an de an. Dar în paralel cred că trebuie să ne concentrăm şi pe o vedere de ansamblu, pe nişte strategii care să denote viziune şi care să ne permită dezvoltarea”, a mai spus Cîmpeanu.

Fost ministru al Educaţiei şi rector al USAMV Bucureşti, Sorin Cîmpeanu a primit vineri titlul de DHC al USAMV Cluj-Napoca în cadrul unei ceremonii la care au participat şi ministrul Cercetării, Nicolae Burnete, care este cadru didactic al UTCN Cluj, rectorul UTCN, Vasile Ţopa, rectorul UMF Cluj, Alexandru Irimie, precum şi profesori şi cadre didactice din mediul universitar clujean.

Articole din aceeasi categorie