Școlile speciale din subordinea Consiliului Județean Cluj, „pregătite pentru începerea noului an școlar”

Unitățile de învățământ special din subordinea Consiliului Județean Cluj sunt pregătite pentru desfășurarea în bune condiții a procesului instructiv-educativ și de recuperare, în noul an școlar, precum și a celorlalte activități specifice – a anunțat, CJ Cluj.

Într-un comunicat remis, vineri, presei, se precizează că la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, unde învață  peste 150 de elevi cu dizabilitate intelectuală și elevi cu tulburări din spectrul autist, s-au efectuat, pe parcursul verii, lucrări de igienizare și reparații curente. Totodată, Consiliul Județean a achiziționat, prin intermediul programului destinat dezvoltării infrastructurii locale, mobilierul pentru 10 săli de clasă.

La Școala Gimnazială Specială Centru de Resurse și Documentare privind Educația Incluzivă/Integrată au fost igienizate sălile de clasă, grupurile sanitare și casa scării. De asemeni, s-au efectuat verificările periodice la microbuzele școlare. În noul an școlar, unitatea va beneficia de mobilier nou pentru clasele primare şi de două panouri de baschet pentru curtea școlii – a anunțat CJ Cluj.

La Școala Gimnazială Specială pentru Deficienți de Auz „Kozmutza Flora” au fost au fost schimbate gresia, faianța și obiectele sanitare din toalete și hol, s-au zugrăvit și igienizat sălile de clasă și au fost efectuate reparații atât la nivelul acoperișului, cât și în ceea ce privește centrala termică. În acest context, instituția de învățământ special este pe deplin pregătită să primească cei aproximativ 120 de elevi – se precizează în comunicat.

Conform aceluiași document, la Liceul Tehnologic Special pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca s-au efectuat lucrări de igienizare și zugrăvire, s-a înlocuit tâmplăria din lemn cu uși și geamuri termopan, s-au montat placaje de faianță în școală și grădiniță, precum și gresie pe hol și în magaziile din grădiniță. Totodată, au fost înlocuite jgheaburile și burlanele de scurgere de la clădirea liceului și s-au renovat atât magazia pentru alimente, cât și beciul din grădiniță și magazie.

Reparații curente și zugrăveli la bucătărie, cantină și dușurile din internat au fost efectuate și la Școala Profesională Specială „Samus”. Aici au fost realizate lucrări de reparații și automatizări și la poarta de acces în unitate, iar elevii care au efectuat stagii de practică în meseria de zugrav au amenajat și igienizat patru săli-atelier. De asemeni – informează CJ Cluj – , igienizări și reparații s-au făcut și în camerele din internat și din școală, acolo unde situația a impus acest lucru. În anul educațional 2018-2019 unitatea școlară va funcționa cu 37 de clase de învățământ special gimnazial și profesional, având cca. 380 de elevi, dintre care trei grupe „A Doua Șansă”.

Igienizări și deratizări au fost efectuate și la Grădinița Specială, unde sunt înscriși 40 de preșcolari cu cerințe educative speciale. De asemeni, la Școala Gimnazială Specială „Transilvania” Baciu, la care sunt înscriși 49 de elevi, s-au realizat lucrări de reparații ale pereților, precum și de igienizare și zugrăvire a sălilor de clasă și coridoarelor. La Liceul Tehnologic Special Dej, unde sunt înscriși cca 140 elevi, lucrările prilejuite de începerea noului an școlar au vizat amenajarea locului de joacă din curtea interioară a liceului, iar la Școala Gimnazială Specială Huedin, unde sunt înscriși 60 de elevi cu cerințe educative speciale, odată cu lucrările de igienizare a sălilor de clasă și de reparare a mobilierului școlar, unitatea a fost aprovizionată cu material lemnos necesar încălzirii spațiilor destinate învățământului.

M. T.

Articole din aceeasi categorie