Școala și frica de școală

Cui i-e frică de școală azi? Am pus această întrebare câtorva sute de elevi, începând cu clasa a II-a și terminând cu clasa a XII-a. Până la clasa a V-a, procentaj covârșitor de „Nu mi-e frică, îmi place la școală”, doar câteva răspunsuri, să le numeri pe degete, de genul: „Lui Mihai și la Anca le este frică, mie nu”. Aceasta, chiar dacă, întrebați de ce le place și ce le place la școală, doar aproximativ 20% dintre cei mici au făcut referire la învățătură și purtare, majoritatea rămânând în spațiul socializării și al jocului cu partenerul/ partenerii preferați.

Începând cu clasa a V-a apar și temerile. Mai precis, neliniștea, îngrijorarea: colegi noi, profesori noi (prea mulți profesori și prea bruscă trecerea de la 1 la 13 sau de la 4 la 17, profesori, desigur!), un diriginte nou, mai multe ore, teze etc.

Frica cu adevărat apare în preajma „marilor” examene din clasa a VIII-a (Evaluarea Națională) și din clasa a XII-a (Bacalaureatul). E de menționat că nimănui nu-i este frică azi de corigență sau de repetenție, cândva două mari „frici” ale truditorilor de pe băncile școlii. De pedepse, nici vorbă. Nu mai există așa ceva în școală, doar recompense.

Așadar, aproape că am putea trage concluzia că elevilor nu le este (cu excepția examenelor) frică de nimic la școală, azi. Și, totuși, realitatea e alta. Anume aceea că le este, doar că nu toți conștientizează (din cauza vârstei fragede, spre exemplu, sau a naivității) sau conștientizează, dar nu spun, nu mărturisesc. Din jenă, pudoare sau de teamă (Facem distincția între gradele fricii juvenile: jenă, tulburare, teamă, frică, aversiune).

O frică ce nu e împărtășită adesea, deși este foarte prezentă chiar și la elevii mici, este frica de a greși și de a fi umilit. Nu ridic mâna să răspund, ca să nu greșesc. Atitudine care blochează din interior, ducând la demotivare, la neîncrederea în sine și, în cele din urmă, la eșec. Parcă vă vine să spuneți: Cunosc scenariul, nu?

Dar cel mai frică le este părinților. Ei sunt adevărata sursă de teamă și, uneori, de spaimă pentru copiii lor școlari. Dacă pe vremea noastră părinții ne amenințau cu: „Las’ că mergi tu la școală și o să vezi tu acolo …”, astăzi lucrurile stau exact invers. Frica de școală era pe atunci, într-un fel, frica de bătaie, asta putând însemna că vom lua bătaie și la școală și acasă, acasă tot pentru ce am făcut sau nu am făcut la școală (Copil de 5-6 ani fiind, visam și trăiam miraculoasa poveste a unei școli cu îngeri bătăuși pe care scria mare cu roșu: Bătaia e ruptă din rai!).

Astăzi, însă, după cum au evidențiat specialiștii în educație și după cum puteți și dumneavoastră constata ușor, chiar dacă nu sunteți specialiști în educație, părinților și nu copiilor le este teamă. Teamă că nu vor face cele mai bune alegeri pentru copiii lor: că nu aleg cea mai potrivită școală sau că nu reușesc să-și înscrie copiii la cea mai bună școală, la cea mai bună învățătoare, că n-au ajuns cu copilul lor la clasa de engleză intensiv sau de informatică, la cel mai bun meditator etc.

Nu mai vorbim de frica de examene. Și frica aceasta a lor se transmite copilului, cultivând neîncrederea lui în forțele proprii și în reușită, neîncredere transmisă apoi la nivel macrosocial, o frică hrănită cu neîncrederea noastră de zi cu zi, în noi și în ceilalți. Așa am ajuns la camerele de luat vederi și la polițiștii care ne păzesc la examene, la evaluări de lucrări în alte județe și la contestații peste contestații. Ba chiar și la amestecul justiției în educație, în examene. Dar, până la „socotitul” cu educația în justiție pe proceduri, mamele critică învățătoarele și educatoarele pe facebook, whats app-ul e rezervat pentru filmulețele cu profesori „trăsniți”, în timp ce, într-o localitate oarecare dintr-un județ ce ar putea fi și al nostru, o elevă din clasa a VIII-a îl urechează de-a binelea și-l amenință într-o scrisoare „deschisă” pe ministrul Educației, care, culmea, îi și răspunde politicos elevei minore și o invită pentru o discuție colegială la Ministerul Educației…

Vi se pare cunoscut scenariul? Dar concluzia: Și la școală, precum în comerț: Clientul nostru, stăpânul nostru?

Din păcate! Deși în Legea educației și în regulamentele în uz se vorbește despre parteneriate și comunități educaționale.

Prof. dr. Mircea BERTEA