Școala ca o cenușăreasă (I)

Elevii din generațiile de dinainte de ’89 erau obligați (unii chiar se mândreau cu acest statut) să facă muncă patriotică, să participle la acțiuni de curățenie și înfrumusețare a spațiilor verzi din școli, din parcuri și chiar din grădina directorului sau a învățătorului din localitate, să facă de serviciu în clase, în curte, pe coridoare, să adune, adică, hârtiile de pe jos, să șteargă tabla, să măture, să ducă afară coșul de gunoi, să facă de serviciu la cancelarie sau la poarta de intrare în școală (înghețând acolo, iarna, de frig), să adune și să predea la școală maculatură, fier vechi, plante medicinale, să crească iepuri sau viermi de mătase etc. etc.

În sălile de clasă era autogospodărire, părinții asigurând materialele pentru pavoazare, inclusiv achiziția și instalarea, spălarea și călcatul perdelelor și a draperiilor de la geamurile clasei și de pe coridoare. Elevii mai mari din liceele cu internat și cantină cărau lăzi cu ceapă, morcovi, cu spanac și fasole la borcan, curățau cartofi, debarasau mese, serveau mâncarea pentru colegii lor și pentru profesori, măturau, spălau pe jos, de la 5:30 dimineața, până la 21:30 seara. De obosiți, nici nu mai puteau mânca, așteptând somnul binevenit. A doua zi mergeau la școala fără a-și fi învățat lecțiile și fără a-și fi făcut temele pentru acasă, scuzându-se cu un timid și temător ”Am fost de serviciu la cantină”. Și profesorii înțelegeau. Lecțiile și temele însă trebuiau recuperate în zilele următoare.  Un lucru de la sine înțeles și obligatoriu. Nu se prea avea curajul de a refuza aceste sarcini sau de a lipsi de la astfel de obligații. După cum am precizat, elevii erau încurajați să și le asume cu ”mândrie patriotică”, fiind evidențiați la panoul de onoare sau în careul săptămânal al școlii. Careu ce se organiza și se desfășura în curtea școlii, de obicei în pauza mare, indiferent de vreme sau de anotimp. Precizăm că se mergea la școală și sâmbăta, după orar obișnuit, toții elevii fiind obligați să poarte uniformă, inclusiv liceenii, precum și, la loc vizibil, numărul matricol, pentru a putea fi cu ușurință identificați. Duminica era rezervată acțiunilor de muncă patriotică cu întreaga clasă sau chiar cu întreaga școală, precum și activităților sportive și cultural-științifice.

Perioadele compacte de muncă patriotică se desfășurau însă toamna și primăvara. Toamna, imediat după 15 septembrie, timp de patru sau șase săptămâni, toată suflarea școlii se revărsa pe câmpii, pe dealuri și văi, cei mai norocoși fiind repartizați la culesul merelor, la strânsul strugurilor sau la recoltatul legumelor, cei mai puțin norocoși la culesul porumbului, la scos și încărcat sfeclă roșie sau sfeclă de zahăr, la strânsul spanacului sau la scosul morcovilor și cartofilor. Transport cu trenul sau autobuze vechi, apoi în remorcile tractoarelor sau pe jos kilometri întregi, frigul și bruma dimineții de toamnă, pământul noroios de pe sfecla ce nu se da smulsă, praful și tăieturile frunzelor uscate de porumb, așchiile și rănile pricinuite de lăzile deșirate, peticite și legate cu sârmă ruginită în care se aduna recolta, bucuria pauzelor de masă și, cu deosebire, a întoarcerii acasă la sfârșitul zilei de lucru, dar mai ales, la sfârșitul celor șase săptămâni de agricultură. Doreai efectiv să te întorci la școală, ghiozdanul îți părea ușor ca un fulg, orele la clasă binevenite. Abia dacă mai scăpai câte un gând la căderea zăpezii spre munca patriotică de primăvară, la cules de cireșe. Un altfel de ”La cireșe” decât la Creangă, fără pupeze în teii din parcul Clujului și fără Moș Nechifor Coțcariul.

Azi, fapte și imagini aproape incredibile, nu? Nici nu îndrăznesc să-mi imaginez ce uragane s-ar porni dinspre comunitatea educațională și cum s-ar hrăni presa de scandal cu subiecte de genul ”muncilor patriotice” evocate mai sus!?

Ce înseamnă ”muncă patriotică” în școala de azi vom încerca să identificăm și să descriem în „pastila despre Educație” de săptămâna viitoare.

Prof. dr. Mircea BERTEA