Școala Altfel, cu polițiștii

Politiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Cluj au desfășurat și marți, 16 aprilie, activități de informare cu elevii în cadrul Programului „Școala Altfel”.

La Școala Gimnazială Livada, în colaborare cu polițiștii Serviciului de Ordine Publică Cluj, 156 de copii au primit informații despre ce înseamnă și cum poate fi prevenit bullying-ul, care este diferența dintre bullying și violență, dar și cum pot fi în siguranță atunci când interacționează cu prietenii virtuali pe internet.

Tot la Livada a avut loc o acțiune de informare în cadrul Campaniei Naționale „Împreună pentru o comunitate mai sigură”. Cu această ocazie au fost distribuite materiale de informare și au fost purtate discuții cu membrii comunității despre cele mai potrivite măsuri de autoprotecție privind furturile din locuințe.

Elevii școlii Gimnaziale Cuzdrioara au fost gazdele polițiștilor de la prevenire și  a polițiștilor din cadrul Postului de Poliție Comunal. Cu cei 110 elevi s-a discutat despre bullying, violență, dar și despre  siguranța rutieră.

La Școala Gimnazială Nireș, comuna Mica, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității Cluj, cu sprijinul polițiștilor Postului de Poliție Comunal, au discutat cu 120 de copii despre prevenirea violenței, dar și despre siguranța rutieră.

În ce privește activitățile din cadrul proiectului județean „Be cool”, acestea au continuat la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”,  din  Cluj-Napoca. Polițiștii și piloții echipei Napoca Rally Academy au discutat cu 110 elevi din clasele a XI-a și a XII-a despre riscurile unui comportament teribilist la volan, riscurile asociate conducerii sub influența alcoolului sau altor substanțe și riscurile conducerii cu viteză excesivă.

D.S.F.

Articole din aceeasi categorie