Schimbăm macazul

Cu anume ocazie, la întoarcerea din Copenhaga, avionul a făcut escală la Berlin. Am apucat, în ’ăst timp, să vizitez muzeul Perganon. Una din cele mai puternice atracţii al capitalei germane  este cunoscută, mai ales, prin lucrările monumentale, reconstrucţii ale antichităţii ce sfidează utilul şi aspiră, mai abitir, spre ceruri decât catedralele vremurilor moderne. Ştiam din lecturi că, aici, totul înseamnă concurs cu monumentalitatea, că grandiosul butucănos ocupă spaţii ce sfidează chiar bunul simţ.

Surpriză!

Instinctul respiraţiilor matusalemice a fost completat şi cu miniaturi, bijuterii de arhitectură ce concentrează în apariţii liliputane, „cuibuşoare de nebunii” din istoria zbuciumată a omenirii.

Schimbarea e necesară!

Altfel, sufletul se anchilozează, alinierea la nou, la contemporaneitate rămân doar vorbe goale. Când vopsim habitatul, ne dorim o altă culoare decât cea veche, la fel şi când ne schimbăm maşina, păpucii, textilele, femeia sau bărbatul. Azi, ne tundem scurt şi cu cărarea pe mijloc, mâine ne lăsăm plete, chiar dacă asta înseamnă retro şi, deci, experienţa e doar repetată, fără ca, realmente, să fie ceva nou în aranjamentul podoabei capilare. Zăbovind în faţa unei hârtii goale, începem să scriem frust, cu fraze scurte, zvâcnind ca tumultul unui pârâu de munte în salturile-i peste pietrele ce, odată, vor fi rotunjite; alteori ne lăsăm furaţi de fraza lungă, cu abundenţe de virgule şi cratine, îmbârligând neologismul, doar-doar vom da un efect mai aparte realităţii.

Schimbarea e obligatorie!

Chiar şi în cadrul aceleiaşi generaţii se cer lucruri noi, opuse total sau parţial cu ceea ce doreau, acu’ zece ani, să zicem, prietenii noştri mai mari. Şi politica cere schimbări. Mai ales politica… Domnitorii au rămas doar în cărţile de istorie, monarhiile sunt tot mai vulnerabile, dictaturile au fost interzise, oarecum…  Dar şi rotaţia partidelor la putere – s-a constatat – şi a liderilor (carismatici sau nu) aduc un plus pentru bunăstare. Osificarea strică. Idoneitatea e relativă.  Îngreunează flexibilitatea încheieturilor sociale şi tumefiază organe vitale. Arareori chiar ne întoarcem în locurile pe care le-am vizitat deja.  Şi chiar dacă e inevitabil, ochiul înregistrează alte şi alte amănunte. Tocmai pentru ca noul să rămână suveran.

Când vine momentul, trebuie să schimbăm. Totul. Pe ici pe colo, nu ajunge. Asta pentru că, păcăleala de sine nu poate confunda un hexametru cu un viers endecasilabic sau septenar. A venit, deci, timpul să ne schimbăm.

Şi noi, şi domniile voastre, cred.