SĂRBĂTORILE OFICIAZĂ O TAINĂ PE ÎNŢELESUL TUTUROR

• tradiţii şi obiceiuri de Crăciun în satele din judeţul Cluj •

Miros de brad, parfum de flori, bat în ferestre urători… Cuvintele care îmi vin în minte de ceva vreme. Anul acesta lipseşte un singur lucru şi acela este zăpada. Albă, pufoasă, neant de adunat vise, plapumă de aşezat cuvinte care zboară de la gura sobei.

Dar poate…

Oamenii nu se opresc din pregătirile pentru cea mai frumoasă şi aşteptată sărbătoare din an, Crăciunul. Într-o cămăruţă plină de cărţi sau cum îmi place mie să îi spun, fabrică de vise, doi ochi senini privesc curioşi înspre mine. Mă îndrept spre cel care are cu el un sac plin cu poveşti, obiceiuri şi tradiţii de mult uitate, peste care praful cenuşiu al timpului a încercat să se aşeze anevoie, însă nu s-a instalat cum trebuie, căci în minutele care au urmat, aveam să descopăr un portal spre trecut, care aduce cu el mirosul rece al iernii, zurgălăii agăţaţi în nuieluşe şi urările de sârbătoare, pe care dacă te concentrezi puţin, detaşându-te de realitatea de azi, le poţi auzi dintr-o depărtare neomenească, de undeva din străfundul sufletului.

Ne teleportăm?

Asta mi s-a întâmplat mie, iar, acolo, ochii şi urechile parcă mi-au fost vrăjite de cuvintele domnului Ioan Toşa, muzeograful care m-a ajutat să păşesc într-o lume de mult uitată, ajungând în perioada sărbătorilor din secolul al XX-lea, unde pregătirile pentru Crăciun durau şase săptămâni şi se împărţeau în două ramuri, pregătiri spirituale şi pregătiri materiale. Cred cu tărie faptul că odată cu trecerea timpului, societatea a dat la o parte sau a uitat ceea ce era mai important, aceasta fiind pregătirea spiritulă, curăţenia sufletească, baza unor sărbători cu adevărat magice. Pregătirile spirituale vizau pregătirea sufletească a omului prin post şi fapte bune, în timp ce pregătirile materiale vizau asigurarea bunurilor necesare pentru petrecerea celor 12 zile de sărbătoare. Importanţa sărbătorii Crăciunului este subliniată de textul unei colinde din Ciubanca, în care Crăciunul alături de Joia Mare şi de Paşti sunt considerate cele trei mari sărbători sfinte, creştine.

– Să începem cu începutul. Îmi puteţi spune câteva tradiţii specifice acestei sărbători unice?

– Crăciunul a fost considerat în satele din judeţul Cluj şi nu numai cea mai frumoasă şi aşteptată sărbătoare care ţinea din data de 24 decembrie până în Ajunul Bobotezei. Datele nu s-au schimbat nici în ziua de azi, însă tradiţiile, obiceiurile pe care oamenii le urmau cu stricteţe s-au pierdut de-a lungul timpului. Până în Ajunul Bobotezei se putea colinda, iar după împuşcarea turcii colindatul era interzis.Turca, personaj uitat în zilele noastre, era intruchipată de un băiat, care se îmbrăca în acest personaj şi juca. Dacă murea în perioada dintre seara de Crăciun şi până în 7 ianuarie, preotul nu participa la înmormântare. Acesta era înmormântat la marginea cimitirului, lângă cei sinucigaşi. Ca să intre în rândul credincioşilor, cel în cauză trebuia să se spovedească şi apoi putea intra în rândul lumii. În localităţile din Cluj, se credea despre turcă faptul că este un obicei păgân.

Un alt obicei specific tradiţiilor de Crăciun consta în slobozirea roţilor de foc. În unele localităţi, în noaptea de Crăciun, tinerii duceau pe un deal din apropierea satului trei roţi de car înfăşurate cu paie care se aprindeau, iar cu câteva minute de a începe serviciul divin (ora 24) se aprindeau şi erau date drumul la vale.

– Să nu uităm de post.

– Acesta începea din data de 15 noiembrie şi ţinea până în 24 decembrie. Odată cu începerea lui, ziuă care pica întotdeauna duminica, oamenii se îmbrăcau în straie de sărbătoare în toate localităţile şi mergeau la biserică pentru a asculta Sfânta Liturghie şi predica preotului cu învăţămintele pentru post. La sfârşitul slujbei religioase, preoţii îi împărtăşeau pe cei care s-au spovedit înainte, pentru a putea ţine postul cu sufletul curat. În satele româneşti din Judeţul Cluj, la începutul secolului al XX-lea, baza alimentaţiei de post era pâinea, mălaiul, mămăliga, legumele şi fructele. Pâinea era considerată în toate satele cinstea casei şi a mesei, iar mămăliga a fost alimentul care a stat la baza hranei cotidiene. Putea fi folosită atât de dulce, cât şi de post. Spre deosebire de catolici, unde ouăle şi laptele nu erau interzise în perioada postului, ortodocşii nu consumau grăsimi animale, lapte şi ouă. După terminarea postului, de Crăciun, fiecare familie, oricât de săracă era, avea grijă să îngraşe câte un porc sau să-l cumpere, din el preparând cârnaţi, cartaboşi, slănină şi alte bunătăţi tradiţionale, specifice Crăciunului. Varza murată, vinul fiert, cozonacii, covrigeii erau daţi colpiilor, care colindau la fereastră sau în casă cu Bună dimineaţa lui Crăciun, prăjiturile făcute în cuptor cu multă dragoste şi dulceaţă de cu toamna, din roadele pomilor, realizau un contrast puternic cu frigul şi zăpada de afară, care parcă te îmbia să te ascunzi lângă sobă, depănând poveşti la ceas de seară şi savurând masa festivă, aşteptată întregul an. O preocupare importantă pentru fiecare familie în timpul postului şi mai ales în preajma Crăciunului era procurarea făinii de grâu pentru a face din ea pâinea.

– Cum se făceau pregătirile materiale în această perioadă?

– Pentru Crăciun, se făceau pregătiri materiale deosebite, o curăţire a casei, deoarece colindatul era un examen pe care îl dădeau şi colindătorii, dar şi familiile colindate. În seara de Crăciun intra în casă aproape tot satul. Obiceiul era ca toate casele să fie colindate, mai ales de către copii şi feciori. Cu această ocazie, se etala hărnicia fetei, patul se îmbrăca cu cele mai frumoase textile, deoarece urma petrecerea de Crăciun, iar mamele erau foarte atente să vadă care fecior îi joacă mai mult fata, cu gândul că, după Bobotează, va fi nuntă. Era foarte important pentru fete să nu rămână fete bătrâne, deoarece acestea erau luate în râs, atât de către comunitate, cât şi de către ceata feciorilor. În multe localităţi şi aici, la Baci, fetele bătrâne erau strigate peste sat. În Ajun de Anul Nou, feciorii ieşeau pe un deal în apropierea satului, făceau un foc mare şi începeau să strige. O fată nu era luată în considerare după vârstă, ci după cum arată fizic. Dupa 15 ani fata era băgată în joc.Vornicul cetei de feciori era cel care băga fetele în joc. Odată intrată în joc, fata era candidată la măritat. În familiile unde existau mai multe fete, ordinea în care se măritau acestea era de la fata cea mai mare, până la fata cea mai tânără.

Tinerii se pregateau pentru Crăciun învăţând colinde. Era foarte important să cunoască textul şi melodia colindei. Tinerii casatoriţi, urmăreau ceata de feciori, pentru a vedea dacă nu greşesc melodia sau textul. Dacă greşeau, îi punea să repete colinda. Până la Primul Război Mondial, în unele sate din Judeţul Cluj, se colinda cu Bună dimineaţa la Moş Ajun. Colindatul se făcea în dimineaşa Ajunului de 24 decembrie. Copiii mici, mergeau la case spunând această urare, femeile casei dăruindu-le prăjituri, covrigei, nuci şi altele asemenea.Urarea Bună dimineaţa la Moş Ajun că-i mai bun a lui Crăciun, este una dintre cele mai vechi urări în judeţele Olt, Gorj şi Mehedinţi. Ceata de colindători care pornea la colindat prin sat avea câte un vătaf, un flăcău ai cărui părinţi erau în viaţă, frumos, sănătos, care intra în gospodăria celui colindat, urându-i. Ţinea în mână o colindă, un băţ de alun afumat, decojit, cu anumite figuri geometrice pe el. Cu acest băţ, vătaful mergea la vatra focului şi începea să ureze. Îi ura gazdei să aibă sănătate, că-i mai bună decât toate, noroc la semănături, animale, la recoltă în anii care urmează. Dacă vreo casă rămânea neurată, locuitorii ei se supărau tare, căci credinţa era ca urările făcute de flăcăi, chiar să se adeverească. O parte dintr-o colindă cântată era destinată pentru ca gazdele să se pregătească pentru primirea Domnului în casele lor:”Ia sculaţi boieri, sculaţi/ De măturaţi curţile/ Şi-aprindeţi făcliile/ Că vă vin colindători/ Noaptea pe la cântători/ Nu vin cu nici un rău/ Ci v-aduc pe Dumnezeu/ Să vă mântuie de rău”

***

Vraja s-a rupt, căci poveştile s-au terminat, însă nu din cauza lipsei lor, căci sacul cu poveşti este infinit, iar atmosfera din încăpere parcă a prins timpul în loc, ţintuindu-l la pământ pentru a ne putea vedea de ale noastre, plimbându-ne prin bucla lui efemeră dar, totodată, nesfârşită. Aşteptând cu nerăbdare Sărbătorile, mă îndrept spre ieşire cu inima plină. Plină de lumină, fericire şi imaginea unor vremi de mult trecute, întipărite, acum, şi mai bine, pe retină.

A fulguit?

Oricum, e miros de brad, parfum de flori din alte vremi, bat la ferestre urători. De timpuri noi.

Ştefania VÎŢ