Sărbătoarea Marii Uniri, la Liceul Teoretic „Al. Papiu Ilarian” din Dej

ziua-nationala-1Elevii Liceului Teoretic „Al. Papiu Ilarian” din Dej s-au reunit, vineri, 25 noiembrie, în sala de festivităţi a şcolii, pentru a participa la o activitate menită să marcheze semnificaţia zilei de 1 Decembrie.

Organizată de profesorii catedrei de istorie, activitatea s-a bucurat, alături de conducerea şcolii, dascăli şi elevi, şi de prezenţa unei delegaţii franceze din Le Quesnoy, condusă de Dora Leblan, preşedinta Asociaţiei de Cooperare Franco-Română şi Cetăţean de Onoare al municipiului Dej.

Astfel, sub titlul generic „1 Decembrie 1918 – Un ideal implinit”, prof. Valeria Huza a prezentat o evocare detaliată şi ilustrată în power point, a principalelor momente istorice din 1918, respectiv, Unirea Basarabiei cu România, Unirea Bucovinei cu România şi Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România. Momente care au culminat la 1 Decembrie cu Marea Adunare de la Alba Iulia, când, într-o atmosferă înălţătoare, în mijlocul aprobărilor unanime şi a unui entuziasm fără margini, episcopul Iuliu Hossu a citit, din însărcinarea Marelui Sfat Naţional Român, mulţimilor sosite din toate ziua-nationala-2ziua-nationala-3colţurile ţării, „Proclamaţia de Unire a Transilvaniei cu Regatul României”. Redactată de Vasile Goldiş, la ceasurile 12 din ziua de 1 Decembrie 1918, prin votarea unanimă a Proclamaţiei, Unirea Transilvaniei cu România era săvîrşită. Rezoluţie pe care, împreună cu episcopul Miron Cristea, Alexandru Vaida-Voievod şi Vasile Goldiş, Iuliu Hossu o va duce la Bucureşti, în Parlamentul României, iar apoi, după ratificarea acesteia, o va înmâna Regelui Ferdinand.

Expunerea a fost urmată de montajul „Corifeii Marii Uniri”, cu referire directă la personalităţile Dejului care au avut un rol determinant în realizarea idealului nostru naţional. Prezentat de elevi ai claselor a X -a A şi XI – a D, pregătiţi de profesorii Valeria Huza şi Alexandrina Almăşan, montajul, deopotrivă artistic şi evocator, s-a încheiat cu un recital susţinut de grupul folcloric al liceului, coordonat de prof. Kinga Farcaş-Nan.

De asemenea, cu prilej sărbătoririi Marii Uniri, Biblioteca şcolii găzduieşte Expoziţia de carte tematică: „Ziua Naţională a României”.

M.Vaida

Articole din aceeasi categorie