Salonul anual de desene ale copiilor din Dej, ediția 2019

La Galeria de Artă din Dej a avut loc, la sfârșitul săptămânii trecute, deschiderea unei noi ediții a „Salonului anual de desene ale copiilor din Municipiul Dej”, o manifestare cu vechi tradiții, organizată de Biblioteca Municipală, sub egida Primăriei și Consiliului Local Dej.

Desfășurat sub forma unei expoziții-concurs, Salonul din acest an are ca temă „Eroii cărților citite” și reunește peste o sută de lucrări aparținând celor mai talentați elevi de la: Școala Gimnazială Nr. 1, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Avram Iancu”, Liceul Tehnologic Special, Colegiul Național „Andrei Mureșanu”, Liceul Teoretic „Al. Papiu Ilarian” și Clubul Copiilor din Dej.

În urma jurizării lucrărilor, cele mai bune desene au fost selectate pentru armonia lor cromatică, pentru tehnicile utilizate, originalitate și compoziție. Premiile au constat în diplome și bani, fiind înmânate copiilor de bibliotecarele Gina Rus, Alina Cicio, Fodor Ana Maria și primarul Costan Morar, prezent la eveniment, alături de numeroșii participanți, elevi, dascăli și părinți.

Expoziția copiilor dejeni rămâne deschisă până la sfârșitul lunii iunie, frumusețea desenelor, prospețimea culorilor și talentul copiilor meritând o deplasare până la Galeria de Artă.

Felicitări tuturor, dar mai ales Bibliotecii Municipale Dej, o instituție care, discretă, dar mereu la îndemâna și în folosul publicului, de peste 45 de ani își face o datorie de onoare din a promova tinerele talente.

M.V.

Articole din aceeasi categorie