Rezultatele elevilor la examenele naționale, publicate de MEC în format anonimizat

Rezultatele elevilor obținute în urma susținerii examenelor naționale vor fi publicate de Ministerul Educației și Cercetării prin anonimizarea numelui și a prenumelui.

Măsura a fost luată „în conformitate cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal”. Este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD când notele/ rezultatele candidaților vor fi afișate astfel.

Conform celor anunțate, miercuri, de MEC, comisiile din unitățile de învățământ/ centrele de examen vor tipări din aplicația informatică EvNat un raport ce va conține școala de proveniență a candidatului, județul, numele și prenumele candidatului, CNP-ul și codul unic aferent candidatului –  exemplu cod: JJ0000000 (JJ = indicativul județului). Raportul va fi distribuit fiecărui candidat, în momentul predării lucrării scrise. Pe baza codului unic din raport, fiecare candidat își va putea vedea rezultatele obținute la examene.

Listele afișate în centrele de examen și pe site-ul evaluare.edu.ro vor conține următoarele informații: codul unic al candidatului, școala de proveniență, rezultatele probelor examenului și media.

MEC precizează că decizia anonimizării numelui și prenumelui candidaților a fost luată inclusiv în baza consultărilor cu partenerii sociali – federațiile sindicale reprezentative din învățământ, reprezentanții părinților, Consiliul Național al Elevilor, Consiliul Național al Rectorilor.

M. T.

Articole din aceeasi categorie