Rezultate „bune, spre foarte bune”, în învăţământul preuniversitar clujean

Rezultatele obţinute anul acesta de elevii şi dascălii clujeni la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat, respectiv Definitivat şi Titularizare, sunt „bune, spre foarte bune”, apreciază inspectorul şcolar general Valentin Cuibus.

„Aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, e foarte greu să ajungi în vârf, dar este şi mai greu să te menţii acolo. După cum se vede, noi am reuşit şi anul acesta. Rezultatele care au fost obţinute, comparabile cu cele de anul trecut sau de acum doi ani sau de acum trei ani, sunt, după părerea mea, bune, spre foarte bune” – a declarat, pentru Făclia, inspectorul şcolar general Valentin Cuibus.

În opinia sa, Clujul a ajuns la un nivel „aproape de maximul posibilităţilor existente”, ţinând cont de condiţiile legislative şi de faptul că, „de exemplu, la unele licee se intră cu media 3 sau 3,50, iar apoi elevii aceia trebuie să ia peste 6 la Bacalaureat”.

„La Titularizare s-a confirmat faptul că profesorii clujeni sunt în top, iar la Bacalaureat, din nou, rezultatele obţinute sunt foarte bune, pentru că diferenţa între Cluj şi judeţul situat pe primul loc este de mai puţin de un procent, ceea ce este nesemnificativ. Faptul că au fost foarte mulţi copii cu medii mari, au fost 11 cu media 10 la Bacalaureat – semnificativ mai mulţi decât anul trecut! -, faptul că la clasa a VIII-a au fost 21 de copii cu media 10, faptul că am avut media 10 inclusiv la Titularizare înseamnă, practic, performanţă. Înseamnă o performanţă deosebită, înseamnă cu sunt vârfuri, iar asta ne dă o speranţă de rezultate şi mai bune în viitor. De ce? Pentru că, de exemplu, având rezultate foarte bune la clasa a VIII-a, înseamnă ca peste patru ani rezultatele la Bacalaureat să fie şi ele foarte bune. La Evaluarea Naţională au fost 2000 de elevi cu media între 8 şi 10, şi cred că asta spune ceva” – a declarat Valentin Cuibus.

Şeful IŞJ Cluj consideră însă că, deşi rezultatele de anul acesta sunt bune, nu înseamnă că totul este perfect. „Este adevărat, nu avem nici o şcoală cu promovabilitate zero la Bacalaureat, dar avem şcoli cu o rată de promovare sub 50%. Poate pentru unii ar părea un rezultat bun – o rată de promovare de 30-35%, dar noi îl considerăm un rezultat foarte slab, motiv pentru care vom vedea exact care este situaţia, care este evoluţia din anii trecuţi şi din ultimul an a rezultatelor în aceste unităţi de învăţământ şi vom vedea ce măsuri trebuie luate. Acelaşi lucru se va întâmpla şi la clasa a VIII-a, unde chiar dacă am avut 2000 de copii cu medii foarte mari, sunt şi şcoli în care media copiilor este la nivel de 3, sau de 3,50 – 4, ceea ce este inadmisibil, chiar dacă discutăm, în marea majoritate a cazurilor, de unităţi de învăţământ din  mediul rural” – a mai declarat Cuibus.

În ce priveşte rezultatele „mai de mijloc” obţinute anul acesta de clujeni la examenul de Definitivat, inspectorul şcolar general Valentin Cuibus a spus că aici „e vorba de generaţii”, şi nu toţi cei care au optat, în primă fază, pentru profesia de dascăl, şi-au dorit cu adevărat acest lucru, motiv pentru care nu îşi exercită profesia altfel decât ca „un job oarecare”.

Referitor la faptul că în urma concursului pentru ocuparea posturilor vacante de directori şi directori adjuncţi au rămas posturi libere, inspectorul şcolar general a ţinut să precizeze că, până la organizarea unui nou concurs (probabil anul viitor), pe aceste posturi vor fi numiţi directori cu delegaţie.

Anul acesta, rata de promovare la Evaluarea Naţională a fost de 90,03% în judeţul Cluj, rezultat ce a plasat Clujul pe locul doi pe ţară. La Bacalaureat, clujenii s-au situat pe locul patru, cu o rată de promovare de 83,65% (dar la o diferenţă nesemnificativă de judeţele clasate pe primele trei locuri).

În ce priveşte concursurile dascălilor, clujenii s-au situat pe primul loc în ţară, cu cel mai ridicat procent de medii peste 7 sau egale cu 7 (58,9%) la examenul de Titularizare, dar abia pe un loc de mijloc la Definitivat, cu o rată de promovare de  68%.

La concursul pentru ocuparea posturilor de directori şi directori adjuncţi din iulie, anul acesta, au candidat 54 de persoane, pe 64 de posturi din 62 de unităţi de învăţământ din judeţul Cluj. Doar 36, din cei 54 de candidaţi, au promovat examenul.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie