Regionalizare?

Subiectul regionalizării şi al reformei administrative a fost readus în discuţie în ultimele luni atât de către reprezentanţi ai PNL, cât şi de preşedintee Klaus Iohannis. Astfel, la începutul anului, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat că a declanșat consultarea tuturor structurilor din minister pentru o reformă internă. Vela spunea că este adeptul regionalizării, dând ca exemplu Inspectoratul General al Jandarmeriei, care a propus o structură regională în locul celei județene, similar cu organizarea existentă deja la Poliția de Frontieră. De asemenea, primarul municipiului Oradea, liberalul Ilie Bolojan a vorbit despre necesitatea desfiinţării consiliilor judeţene, insistând pentru regionalizare și descentralizare, care, spunea liberalul, ar fi unicul mod de dezvoltare accelerată a României. La rândul său, Ludovic Orban a sugerat, după preluarea mandatului de premier, că este nevoie de o reformă administrativă masivă.

Şi preşedintele Klaus Iohannis este un susţinător al regionalizării României. El a promis, încă din primul său mandat, reluarea unei discuții serioase legate de regionalizare, explicând că actuala hartă administrativă a României trebuie schimbată.

În programul său electoral, Iohannis susținea că actuala împărțire administrativ-teritorială a României datează din perioada comunistă și transformările prin care a trecut nu i-au alterat fondul. În cei cinci ani de mandat, Iohannis nu a reuşit să pună în aplicare acest plan pentru că nu a avut pârghii şi nici susţiunere politică. Deşi s-a încercat lansarea unei dezbateri pe tema regionalizării prin 2016, în timpul Guvernului Cioloş, discuţia a eşuat, pentru că partidele nu au dorit să susţină un astfel de demers venit de la un guvern de tehnocraţi. Nici social-democraţii nu au fost interesaţi de realizarea acestui proces după ce au preluat guvernarea în 2016, cu toate că PSD avea un proiect de regionalizare încă din 2002-2003, când ministrul Administraţiei era Octav Cosmâncă. Aşa că primul mandat a lui Iohannis a trecut fără ca „harta adminsitrativ-teritorială a României să fie schimbată’’.

De câteva luni, mai exact de când Klaus Iohannis şi-a împlinit visul şi a reuşit să-şi impună „Guvernul meu’’, au reapărut felurite declaraţii despre regionalizare. Dar, din cele spuse până acum de liderii PNL, se pare că planul de regionalizare nu este altceva decât proiectul lansat pe această temă de PDL-işi, în 2011. Pardon! Nu de PDL-işti, ci de Traian Băsescu, pentru că pe acea vreme cam totul se trasa de la Cotroceni. Adică „gogoşi’’ liberale după reţete băsiste. În urmă cu nouă ani, democrat-liberalii şi Băsescu vorbeau de nevoia urgentă a unei reîmpărţiri adminsitrativ-teritoriale, însă după ce au început să piardă puterea planul a fost oprit. Nu de ei, ci de alegeri. Rămâne de văzut dacă de data aceasta, noii liberali, adică PDL-iştii împreună cu vechii liberali, vor reuşi să ducă acest plan până la capăt dacă îşi vor păstra guvernarea. Sau alegerile le vor da, din nou, calculele peste cap.

Un lucru este cert. Şi anume că adaptarea împărţirii administrative la realităţile tehnologice moderne este necesară, întrucât judeţele actuale au avut ca bază necesităţile altor vremi – nevoi administrative, juridice, economice, de transport, comuncaţie etc. Însă, un astfel de demers nu se va putea face pe repede înainte prin asumarea răspunderii guvernului, aşa cum ne-au obişnuit liberalii, ci prin modificarea Constituţiei. Or, pentru a modifica Legea fundamentală, este nevoie de votul a două treimi din numărul membrilor Parlamentului României.

Cosmin PURIȘ

Articole din aceeasi categorie

One Response to Regionalizare?

  1. Aurel Bria

    Subiectul este interesant, pacat ca autorul are unele idei preconcepute, depasite…