Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” va fi desemnat în cel de-al doilea tur de scrutin

Un al doilea tur de scrutin se va desfăşura pentru desemnarea rectorului Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca, niciunul dintre cei trei candidaţi neobţinînd, joi, jumătate plus unu dintre voturile exprimate la alegerile organizate pentru noile structuri de conducere în instituţia de învăţămînt pentru mandatul 2012-2016.

Profesorii universitari dr. Alexandru Irimie, prorector al UMF şi director al Institutului Oncologic “Ioan Chiricuţă”, care a obţinut 354 voturi, şi Constantin Ciuce, rectorul în funcţie, pentru care au votat 269 de electori, se vor prezenta în cel de-al doilea tur de scrutin, potrivit regulamentului UMF.

Cel de-al treilea candidat la funcţia de rector, prof. univ. dr. Petru Adrian Mircea, şeful Secţiei de Gastroenterologie de la Clinica Medicală I, a obţinut 118 voturi.

Alegerile pentru funcţia de rector, componenţa Senatului şi a Consiliilor celor trei facultăţi – de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară – s-au desfăşurat joi, între orele 8,00 şi 20,00, la scrutin fiind înregistrate 741 de voturi valabil exprimate din totalul de 856 de buletine de vot primite

Articole din aceeasi categorie