Rata de promovare la proba scrisă pentru ocuparea posturilor didactice din învăţămîntul preuniversitar – 82%

Rata de promovare la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante/rezervate din învăţămîntul preuniversitar, din data de 2 august, după soluţionarea contestaţiilor, este de 82,15%, se arată într-un comunicat de presă remis vineri de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS).

Potrivit sursei citate, procentul este în creştere cu 1,75% faţă de rata înregistrată înainte de depunerea contestaţiilor – 80,40% – şi se referă doar la candidaţii care au obţinut cel puţin nota 5.

Rezultatele finale ale concursului arată că 17,85% din candidaţi au luat note sub 5%, 32,66% au luat note între 5 şi 6,99 iar 49,49% au obţinut note între 7 şi 10.

“Au fost înregistrate 4.324 de contestaţii (16,70% din totalul candidaţilor care au obţinut note la concurs), fiind admise 1.803 (41,31% din totalul contestaţiilor depuse), din care 356 cu diminuarea notei iniţiale iar 1.447 cu creşterea notei iniţiale. 477 de candidaţi evaluaţi iniţial cu note sub 5 au obţinut note de 5 şi peste 5 după soluţionarea contestaţiilor iar alţi 380 de candidaţi, evaluaţi iniţial cu note sub 7, au obţinut note de 7 şi peste 7”, se mai arată în comunicatul citat.

De precizat că în media de repartizare, nota obţinută la proba scrisă are o pondere de 75%, în timp ce nota obţinută la proba practică sau la inspecţia specială la clasă are o pondere de 25%.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 atît la proba scrisă, cît şi la proba practică sau la inspecţia specială la clasă. Pentru angajarea pe perioadă determinată, candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atît la proba scrisă, cît şi la proba practică/inspecţia specială.

Ministerul aminteşte că repartizarea candidaţilor pe posturile pentru angajare pe perioadă nedeterminată va avea loc la centrele de concurs în data de 13 august, urmînd ca pe 16 august să aibă loc repartizarea candidaţilor pe posturile pentru angajare pe perioadă determinată, la nivelul centrelor de concurs.

Articole din aceeasi categorie