Prorectorul UBB, Ioan Bolovan, DHC al Universității din Oradea

Conducerea Universității din Oradea i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa prof. dr. Ioan Bolovan, prorector al Universității Babeș-Bolyai, membru corespondent al Academiei Române (din anul 2018), secția de științe istorice și arheologie, directorul Institutului de Istorie ,,George Barițiu” al Academiei Române, filiala Cluj-Napoca.

Acordarea titlului a fost realizată la propunerea Școlii Doctorale de Istorie din cadrul CSUD Oradea, iar Laudatio a fost rostit de prof. univ. dr. Sorin Șipoș, directorul Școlii Doctorale de Istorie. În răspunsul său (Responsio), prorectorul UBB a vorbit despre Istoria la răscruce? Pledoarie pentru reconsiderarea statutului unei științe și discipline de învățământ.

Prof. dr. Ioan Bolovan este specialist în istoria modernă a Transilvaniei și istoria populației României, în secolele XIX-XX.

“Datorită realizărilor sale în planul demografiei și istoriei populației, la Congresul Mondial de Istorie de la Amsterdam din 2010 a fost ales vicepreședinte, iar la Congresul Mondial de Istorie de la Jinan din 2015 președinte al International Commission for Historical Demography cu sediul la Geneva. Pentru activitatea sa academică, dar și pentru promovarea valorilor tradiționale creștine, prorectorul Universității Babeș-Bolyai, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, a primit, la începutul acestui an, „Crucea Transilvană”, distincția cea mai înaltă a Mitropoliei Clujului, Maramureșului și Sălajului”, au precizat reprezentanții UBB Cluj.

Articole din aceeasi categorie