Prorectorul UBB Daniel David este noul președinte al Asociației Psihologilor din România

Prorectorul Universității Babeș-Bolyai responsabil de cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice, prof. univ. dr. Daniel David, este, din această lună, noul președinte al Asociației Psihologilor din România. Mandatul său are o durată de patru ani, iar principalele direcții ale strategiei de management vizează recredibilizarea structurii pe care o va conduce în perioada 2017-2021, precum și a profesiei de psiholog.

„Psihologia românească se confruntă cu o adevărată criză, astfel încât, în cei patru ani ai mandatului meu de președinte, va trebui să generăm schimbări fundamentale (…). Va trebui să reclădim prestigiul și credibilitatea profesiei (…), să onorăm Tradiția și să reconstruim Excelența școlii românești de psihologie, pentru a recâștiga și întări prestigiul psihologiei în România, în beneficiul științei/profesiei noastre și al societății românești. Avem, cu alte cuvinte, misiunea de a re-starta Asociația Psihologilor din România”, susține noul președinte al APR.

Daniel David este profesor „Aaron T. Beck” de psihologie clinică și psihoterapie (științe cognitive clinice) la Universitatea Babeș-Bolyai, director fondator al Departamentului de Psihologie Clinică și Psihoterapie din cadrul UBB, președinte al International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, iar din anul 2009 este profesor asociat și la prestigioasa instituție medicală Icahn School of  Medicine at Mount Sinai, New-York, SUA, precum și directorul programului de cercetare la Albert Ellis Institute, New York, SUA. Din 2016 este prorectorul UBB pentru cercetare, competitivitate-excelență și publicații științifice și directorul executiv al Institutului STAR-UBB. Daniel David a fost consilier al ministrului Educației și Cercetării, vicepreședinte al Consiliului Național al Cercetării, precum și vicepreședinte al comisiei prezidențiale pentru educație și cercetare.

M. T.

Articole din aceeasi categorie