„Programele de master, în ceaţă!” – acuză ANOSR

Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi-a exprimat, marţi, nemulţumirea cu privire faptul că, deşi mai sînt aproximativ trei săptămîni pînă la începerea noului an universitar, „MECTS nu a decis şi transmis universităţilor numărul de locuri pe care intenţionează să le finanţeze în cadrul programelor de master”.

Reprezentanţii ANOSR consideră că situaţia creată afectează întreg sistemul universitar şi solicită Ministerului Educaţiei „soluţionarea în regim de urgenţă a problemelor apărute, precum şi adoptarea unor soluţii de tranziţie în implementarea noii Legi a Educaţiei, care să minimizeze impactul negativ produs în special în rîndul studenţilor”.

Faptul că MECTS nu a publicat încă numărul de locuri bugetate în cadrul programelor de master afectează decizia studenţilor de a se înscrie în programul de master dorit, dar şi programul administrativ din universităţi şi, nu în ultimul rînd, creează ambiguitate şi neîncredere – spun liderii ANOSR.

„În acest moment nu se cunosc cu exactitate procesul prin care vor fi alocate locurile bugetate la master şi numărul de locuri aferent fiecărui program. Această situaţie generează confuzie în rîndul comunităţilor academice şi o mare neîncredere în reformele sistemului educaţional din România” – consideră reprezentanţii studenţilor.

În opinia preşedintelui ANOSR, Daniela Alexe, situaţia creată nu doar că afectează procesul administrativ din universităţi, ci şi are „un impact major asupra deciziilor viitorilor studenţi, afectînd, practic, o întreagă generaţie de masteranzi”.

„Considerăm că MECTS trebuie să îşi asume responsabilitatea pentru situaţia creată datorită implementării Legii Educaţiei şi trebuie să rezolve acest aspect în termen de urgenţă, venind şi cu o serie de soluţii pentru ca impactul negativ să fie ameliorat!” – declară Daniela Alexe.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie