Procedura și calendarul înscrierii în învățământul preșcolar

Pentru înscrierea copiilor în învățământul preșcolar, părinții pot comunica unității de învățământ prin poștă electronică, telefonic sau fax, datele necesare pentru a fi introduse în aplicația specifică din Modulul SIIIR – Înscriere la grădiniță 2020-2021.

Înscrierile se vor desfășura în două etape: 8 iunie – 3 iulie și 20 iulie – 10 august. Cazurile care nu au fost clarificate în cele două etape de înscrieri se pot rezolva în perioada 11 – 31 august.

Reînscrierile copiilor care frecventează grădinița în acest an școlar și doresc să o frecventeze și în anul școlar 2020-2021 se vor desfășura în perioada 25 mai – 5 iunie. Reînscrierile se pot efectua și prin poștă electronică, telefonic sau fax – informează Ministerul Educației și Cercetării.

Potrivit procedurii și calendarului privind înscrierea/ reînscrierea în învățământul preșcolar pentru anul școlar 2020-2021, aprobate de MEC, ocuparea locurilor libere, după finalizarea procesului de reînscriere, se va face cu respectarea prevederilor din legislația în vigoare și, cu precădere, în acest an școlar, a prevederilor Legii nr. 56/2019, asigurând cuprinderea tuturor copiilor de 5 ani în grupa mare, ca parte a învățământului general obligatoriu.

În situația în care, într-o unitate de învățământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul locurilor libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

Criteriile generale de departajare sunt următoarele: existența unui document care dovedește că un copil este orfan de ambii părinți (situația copilului care provine de la o casă de copii/ un centru de plasament/ plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți); existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte; existența unui frate/ a unei surori înmatriculat/ înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă; existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului, însoțit de certificatul de orientare școlară, eliberat de Comisia de orientare școlară și profesională.

Criteriile specifice de departajare (elaborate de fiecare unitate de învățământ preșcolar, aprobate de Consiliul de administrație al acesteia și avizate de consilierul juridic al Inspectoratului Școlar Județean/ al municipiului București (IȘJ/ISMB) până la data de 29 mai 2020) nu pot fi discriminatorii și nu pot include liste de preînscrieri. Pentru criteriile specifice stabilite, unitatea de învățământ va preciza documentele doveditoare pe care părintele trebuie să le depună în momentul validării cererii-tip de înscriere. Criteriile specifice de departajare vor fi aplicate doar după epuizarea criteriilor generale.

„Orarul reînscrierilor/ înscrierilor va fi stabilit de conducerea unității de învățământ și va fi afișat, la loc vizibil, în fiecare grădiniță, pentru informarea părinților și a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia (dacă există) și pe site-urile inspectoratelor școlare. Pentru asigurarea transparenței procesului de reînscriere/ înscriere, conducerile unităților de învățământ preșcolar vor mai posta pe site-ul unității de învățământ/ IȘJ și, la vedere, pentru toți cei interesați, următoarele informații: capacitatea instituției (numărul de copii pentru care a fost proiectată); numărul de locuri aprobat prin planul de școlarizare pentru anul școlar 2020-2021 (pe grupe de vârstă: mică, mijlocie, mare); criteriile generale și criteriile specifice pentru înscrierea copiilor” – informează MEC.

Aceeași sursă menționează că unitățile de învățământ preșcolar particular vor afișa și informații privind statutul grădiniței, respectiv: autorizată să funcționeze provizoriu sau acreditată de Agenția pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP).

În ce privește soluționarea diferitelor situații legate de reînscriere/ înscriere în unitățile de învățământ preșcolar, MEC face precizarea că inspectoratele școlare județene vor consilia și sprijini părinții, „ținând cont, cu precădere, de interesul educațional al copilului”. De asemeni, inspectoratele școlare se vor asigura că sunt îndeplinite, în fiecare unitate de învățământ preșcolar sau cu grupe de preșcolari, condițiile organizatorice și logistice necesare.

M. T.

Articole din aceeasi categorie