Prezenţe gherlene la Ziua Europeană a Limbilor

În organizarea Despărţământului ASTRA „Dr. Teodor Mihali” din Dej şi a Colegiului Naţional „Andrei Mureşanu”, miercuri, 26 septembrie a avut loc, în amfiteatrul Colegiului, o manifestare culturală dedicată „Zilei Europene a  Limbilor”.

În cadrul evenimentului s-a recitat şi s-a cântat în limbile armeană, aromână, catalană, ebraică, engleză, esperanto, franceză, germană, hindi, italiană, latină, maghiară, rromani, rusă, sârbă, spaniolă şi, evident, română.

Alături de echipele şi formaţiile şcolii gazdă, ale Liceului Teoretic „Al. Papiu Ilarian”, Liceului Tehnologic „Constantin Brâncuşi”, Liceului Tehnologic „Henri Coandă”, Şcolii Gimnaziale „Mihai Eminescu” şi  Şcolii Gimnaziale Nr. 1 din localitate şi ale unităţilor de  învăţământ din Căşeiu, Câţcău, Bobâlna, Cuzdrioara, Chiuieşti, Nireş şi Vad, la acest eveniment au participat şi reprezentanţii municipiului Gherla. Astfel, eleva clasei a X-a A a Liceului Teoretic „Ana Ipătescu”, Valentina Uţiu ( îndrumător, prof. Mariana Berariu) a prezentat un text în limba esperanto, iar  Ansamblul de dansuri armeneşti „Hayakaghak”, condus de Erika Esztegár, a susţinut un adevărat recital coregrafic, mult apreciat de cei peste 300 de spectatori aflaţi în sală. În repertoriul grupului armenesc din Gherla au figurat dansurile tematice „Vartavar” şi „Im Anune Hayastan E”, cei zece membri  (şapte fete şi trei băieţi) ai ansamblului „Hayakaghak” cucerind multe aplauze din partea numeroasei asistenţe. În curând, talentaţii dansatori armeni din Gherla vor evolua la Iaşi. De asemenea, eleva clasei a XII-a A a Liceului Teoretic „Ana Ipătescu”, Mara Pătac, a rostit rugăciunea „Tatăl nostru” în limba armeană.

Ansamblul de dansuri armeneşti din municipiul Gherla a fost invitat special în cadrul   manifestării dejene  „Ziua  Europeană a Limbilor”.

Szekely Csaba

Articole din aceeasi categorie