Precolindătorii

S-a pornit, în preajma Crăciunului, o campanie populistă, umedă, tânguitor-zâmbitoare, care are în centrul său Diaspora.

Ne este dor de voi, sună strigătul doinit la Reșița, curând corala subită a celor care nu mai au somn de dorul ăsta, se va generaliza, ca celebra gripă.

Cine crede că oamenilor aceia nu le este dor de Acasă?

Asta nu înseamnă că lasă totul, slujbă, casă, salariu bun, și vin la căsuța de turtă dulce de acasă. Ce să facă aici? Există cumva locuri de muncă, pe măsura pregătirii, li se acordă acele asigurări sociale și pensiile de acolo?

În fond, de ce să nu meargă copiii întorși acasă, cei născuți acolo, la școala situată la 3 kilometri distanță, pe jos, de ce să nu locuiască din nou cu bunica?

Sigur, nu trece zi să nu se gândească acasă, nu e ușor pentru copiii lăsați cu rudele, vocea de la telefonul mobil nu poate suplini șoapta dulce, înainte de culcare.

S-au deschis cumva niște mari obiective investiționale, șantiere care să atragă mii de muncitori, zeci de calificări, sunt asigurate suprastructurile, serviciile, asistența sanitară, pentru a primi, să zicem, pentru început, 1 milion de oameni? Tragem brazdă mare la autostrăzi, fără mascarade panglicare, ridicăm cumva 8 spitale regionale, începem marele proiect de helvetizare a școlilor din mediul rural, repopulăm satele, pentru a revigora agricultura?

Înființăm Armata Pădurii Române pentru ca niciun lemn să nu mai plece din țară, regularizăm cursurile de apă, consolidăm munții golași care pleacă la plimbare? Câți bani trimite 1 milion de diasporeni acasă, câți pentru investiții domestice?

Sunt sume uriașe, care s-ar neantiza. Și anii lucrați acolo, cum vor fi recunoscuți pentru pensia celui reîntors?

Da, părinții, copiii, rudele îi așteaptă, o așteptare febrilă, cumplită adesea.

Mulți politicieni nu îi vor nici acasă, nici acolo: votul lor le-a luat puterea. Nu le plânge nimeni de milă, nici săraci nu sunt și nici nu vor fi.

Fratele nostru din depărtări, dacă vrea și nu mai poate, fără țărișoară, pe un fond discret de Fuego, va veni acasă, dar nu prea sunt semne și mi se pare normal.

Cine i-a alungat? Cine le-a pus bocceaua în spate?

Mamele, tații, copiii au făcut-o?

NU! Așa că lăsați-i în pace, sunt propriii stăpâni.

Îmi răsună, obsesiv, tânguirea urinară a manelistului din ograda bădălăului, care acum își cere scuze, neuitând să atenționeze că vorbele lui ticăloase au fost scoase din context.

Are dreptate, el a vrut să spună că îi așteaptă acasă, pe toți, cu dragoste și dor, și va lupta să nu ne mai plece copiii pe piața criminală a traficanților de tinerețe.

Noi l-am răstălmăcit, arză-l la foc mic, băiatul de serviciu de la cazanul 2, cum intri în Iad, a doua de dreapta, pe dreapta!

Cornel UDREA