Pompeo

Ministrul de externe  (alt Toderaş!) Meleşcanu s-a deplasat la Înalta Poartă a SUA. A ţucat botoşeii primului reprezentant al lui Trump şi a fost lăsat să intre. Nu înainte de a ascunde în şalvarii moşteniţi de la ieniceri, rahatul turcesc al parteneriatului public privat cu spahii moderni ai refuzului „Patriot”. Asta în favoarea S400, în paranteză fie spus.

Dar cum noi defilăm, apărându-ne, cu Deveselu…

S-a discutat.

Că – vorba aia – de aia a trecut Atlanticul. Şi din acest motiv şi-a rupt din timp Pompeo. Să-l lude, vas’zică, pe ministru ce băieţi de treabă suntem noi. Cât ne opunem pericolului rusesc şi cum luptăm cu terorismu’. Cum apărăm fruntariile Mării Negre şi cât ne zbatem să avem o preşedinţie CE în UE. Cât mai cât, favorabilă americanilor, chiar dacă îl călcăm pe nervi pe Juncker..

Încurajat de…. încurajările numărului 2 din administraţia Trump, Meleşcanu s-a dat în bărci. Şi a abordat subiectul cel mai fierbinte al momentului: corupţia. Care este  – nu-i aşa ? – anti!  Cum – deocamdată – nu-l poate întrece nimeni pe Nenea Iancu cu al său „si dăi, si luptă, neicuşorule” ministru externelor a dat-o pe interior.

Cât de cinstiţi şi necoruptibili suntem şi cum luptăm noi cu cei care (?)  ling la blidul cu miere.

Mai trebuie să facem o paranteză.

Judecătoriile, tribunalele şi, bineînţeles, DNA-ul sunt pline de dosare cu corupţi. Paraleli sau nu, ei, corupţii, se închină la stindardul comun al şmanglelilor. De unde apucă. Cei mici, dar şi cei mari (sau invers, mai bine) fură de sting. Cel puţin asta este impresia de la Bucureşti la Bruxelles.

Vine acum SUA şi, prin capul îndesat a lui Pompeo, care dădea din meclă la spusele Meleşcanului, infirmând ceea ce Bătrânul Continent zice despre noi. N-ar fi rău să fie adevărat. Să putem mângâia – de alegeri – aripile diafane ale îngeraşilor de politicieni responsabili, săraci şi cinstiţi. Putem chiar să credem într-un scenariu de acest gen, dacă am avea autostrăzi, fabrici şi uzine, comerţ exterior şi bunăstare interioară. Şi de ce să nu recunoaştem: unii chiar au! Politicienii serafici, bunăoară. Şi a(l)coliţii lor.

Mărturisesc, însă, că văzându-l şi auzindu-l pe Meleşcanu cum luptă cu corupţia m-am gândit de ce dă din cap Mechael Pompeo. Ce-l mână în luptă? Că, la numirea în funcţie, Trump însuşi l-a  tămâiat, spunând lumii cât este de diştept secretarul de stat. S-a lăsat prostit, pentru că are oarişce interese majore (cum altfel)?  Sau chiar a reuşit Meleşcanu să-i promită atâta „energie” lu’ Pompeu, încât acesta n-a mai menţionat în comunicatul oficial ce şi cum în cestiunea corupţiei din Ţărişoară?!

Aspră întrebare. Greu de răspuns.

Radu VIDA