Politica nu este neapărat raţiune

• adevăr ştiut încă de la naşterea filosofiei greceşti •

Pentru un istoric al filosofiei, evenimentul cel mai important din istoria intelectuală a omeniri este chiar naşterea filosofiei. Ea prezintă nişte coordonate spaţio-temporale circumscrise precis: în spaţiu – cetăţile greceşti de pe coastele Asiei Mici, în timp sfârşitul secolului al VI-lea aHn. Importanţa fenomenului a fost şi a rămas colosală. Odată cu filosofia s-a născut şi raţiunea şi o anume formulă de raţionalitate ce are ca bază explicaţia cauzală, conform căreia a cunoaşte un lucru sau un fenomen înseamnă a-i afla cauza (cauzele) care le-au produs. Formula aceasta a determinismului cauzal, caracteristică, în esenţă, pentru raţiunea greacă, şi timpul de raţionalitate care îi este proprie, a fost urmat de cunoaşterea şi ştiinţa europeană în toate momentele sale de avânt. Există, desigur, şi o ştiinţă chineză în măsura în care ea este promovată de oamenii de ştiinţă chinezi dar ca formulă ideatică există o singură ştiinţă, cea europeană de origine greacă. S-a constituit prin apariţia filosofiei ca cea mai înaltă expresie a raţiunii antice un sistem cultural al raţiunii în centrul căruia s-a instalat autoritar filosofia, până când, începând din epoca modernă, acest loc a fost preluat de noile ştiinţe, zise ale naturii. Înainte de a fi ştiinţifică, raţiunea a fost filosofică.

Trebuie menţionat că odată cu filosofia greacă totuşi nu s-a născut Raţiunea umană ca atare, aceeaşi oriunde şi oricând, ci numai o ipostază istorică a acesteia, raţiunea greacă, determinată concret istoric de condiţiile social-politice existente în locul unde ea s-a născut, cetatea greacă, polisul. Ea poartă adânc întipărită în fizionomia sa amprenta polisului grec şi prin aceasta este numai raţiunea greacă şi nu Raţiunea umană în general. Există un specific al raţiunii greceşti ca fiică a cetăţii (J-P.Vernant) care o separă de raţiunea modernă. În lipsa unor ştiinţe ale naturii care se aflau doar în statu nascendi, raţiunea antică, aşa cum s-a manifestat aceasta în filosofia politică a lui Platon şi Aristotel, s-a arătat în mod special deschisă către sectorul uman al realităţii. Intenţia sa era o raţionalizare pe cât posibil maximă a vieţii politice. Dar politica se referă la un plan inferior al realităţii cu privire la care, după cei antici, în primul rând Platon, nu există ştiinţă, nu e posibil adevăr. Politica este doar o tehnică de amenajare optimă, mai confortabilă pentru individ a condiţiilor existenţei sale comunitare.

Dacă raţiunea greacă este astfel, politică, nu e valabil opusul: politica nu este neapărat raţiune, fapt dovedit cu prisosinţă de epoca modernă, când marea ambiţie a politicii era de a se aşeza sub semnul raţiunii şi adevărului a dat faliment. O zădărnicie pe care realitatea lumii moderne a contrazis-o cu violenţă în multe ocazii. De fapt, ambiţia politicii de a vehicula adevăruri şi a fi ştiinţă constitute calea cea mai sigură care duce la dictatură, când individul a fost sacrificat pe altarul mânjit cu sânge al adevărului presupusei ştiinţe politice. Cele două dictaturi ale secolului trecut, comunismul şi fascismul, au confirmat din plin aceasta.

Vasile MUSCĂ