Peste 19.300 de candidați la UBB

Peste 19.300 de candidați și-au depus dosarele de admitere la Universitatea Babeș-Bolyai. Dintre aceștia, peste 15.000 s-au înscris pentru studiile de licență, iar alți peste 4.300 doresc să urmeze programele de master.

Conform celor anunțate de UBB, cea mai căutată a fost Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, unde au fost depuse 2.682 de dosare pentru studiile de licență cu frecvență, urmată de Facultatea de Matematică și Informatică, cu 1.821 de dosare pentru studiile de licență la zi, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, cu 1.395 de dosare depuse, respectiv Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, unde au fost depuse 1.173 de dosare de înscriere.

În ce privește înscrierile pentru învățământul la distanță, prima poziție este ocupată de Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, cu 553 de dosare depuse, urmată de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, 319 de dosare și Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – 161 de candidați.

Cele mai căutate specializări de master sunt cele ale Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, unde au fost depuse 1.066 de dosare, urmate de cele ale facultăților de Psihologie și Științe ale Educației – 682 de dosare, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – 410 de dosare, respectiv Facultatea de Matematică și Informatică – 317 dosare.

Pentru anul universitar 2019-2020, Universitatea Babeș-Bolyai a oferit 4.975 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, peste 9.400 de locuri în regim cu taxă și 2.700 de locuri pentru învățământ la distanță, pentru studii universitare de nivel licență. La nivel master, UBB a scos la concurs 3.375 de locuri la buget și 6.106 de locuri la taxă.

Următoarea perioadă de admitere pentru noul an universitar va fi cuprinsă între 11 și 20 septembrie.

M. T.

Articole din aceeasi categorie