Peste 160 de olimpici s-au înscris la UBB

Peste 160 de elevi participanți și premiați la olimpiadele naționale și internaționale s-au înscris la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în cadrul sesiunii de admitere organizate în luna iulie 2018.

Conform celor anunțate de reprezentanții universității, cel mai mare număr de candidați olimpici, 103 a fost înregistrat la Facultatea de Matematică și Informatică. Dintre aceștia, 19 au fost admiși fără concurs, ca urmare a premiilor și a mențiunilor obținute la etapele naționale și internaționale ale olimpiadelor la care au participat.

Olimpicii au optat și pentru facultățile de Litere (29), Studii Europene (7), Teologie Romano-Catolică (6), Geografie (5), Psihologie și Științe ale Educației (4), Istorie și Filosofie (3), Sociologie și Asistență Socială (3), Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (3), Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (3), Drept (1), Știința și Ingineria Mediului (1).

Pentru cursurile de licență și master la zi și la distanță la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și-au depus dosarele aproape 19.000 de candidați.

M. T.

Articole din aceeasi categorie