Peste 100 de studenţi de pe patru continente vor participa la NAPOMUN

Peste 100 de studenţi de pe patru continente vor participa la cea de a III-a ediţie a Simulării internaţionale a Naţiunilor Unite (NAPOMUN), ce se va desfăşura între 3 şi 7 septembrie, la Cluj-Napoca, în organizarea Asociaţiei “Napoca Forum”.

Organismele Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a căror activitate va fi simulată la reuniunea de la Cluj-Napoca sînt Consiliul de Securitate, Consiliul pentru Drepturile Omului, Consiliul Economic şi Social, Comitetul de Afaceri Externe al Parlamentului European şi Corpul Media. Participanţii vor intra în rolul diplomaţilor ONU şi vor discuta cele mai importante subiecte de pe agenda Organizaţiei, la momentul actual.

La festivitatea de deschidere a acestui eveniment sînt invitaţi ambasadorii Africii de Sud şi Palestinei la Bucureşti, Pieter Andries Swanepoel şi Ahmad Bader Aqel, ambasadorul Erasmus al României la Comisia Europeană, Laura Popa, reprezentanţi ai mediului academic din Universitatea “Babeş-Bolyai”, Filiala Cluj a Academiei Române, Centrul de Studii Transilvane şi Biblioteca Centrală Universitară, precum şi ai Clubului Român pentru Relaţii Externe, Diplomaţie şi Afaceri Europene.

ONU este cea mai importantă organizaţie internaţională din lume şi a fost fondată în anul 1945. La ONU au aderat 192 de state. Sediul central al organizaţiei este la New York.

În 1970, a fost înfiinţat, la Bucureşti, Centrul de Informare ONU pentru România (UNIC Bucharest). Este unul dintre cele 63 de astfel de centre care funcţionează în întreaga lume, fiind subordonat direct Departamentului pentru Informare Publică al Secretariatului ONU. Centrul oferă publicului răspunsuri la întrebări legate de mandatul şi activităţile ONU în România şi în lume şi marcheză, prin evenimente cu caracter informativ, momente importante din istoria organizaţiei şi a membrilor ei.

 

Articole din aceeasi categorie