Părinţii de la Colegiul de Muzică din Cluj protestează pentru a-i convinge pe directorii şcolii să nu demisioneze

Sute de elevi, părinţi şi profesori de la Colegiul de Muzică “Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca au demarat o campanie de strîngere de semnături prin care vor să îi convingă pe cei doi directori ai şcolii să renunţe la ideea de a-şi da demisia, informează AGERPRES.

Directorii unităţii de învăţămînt au luat această decizie după ce Consiliul de Adminsitraţie a hotărît Liceul-Sigismund-Todutanedesfacerea contractului de muncă în cazul învăţătoarei Monica Chiorean, care a fost înregistrată de unul dintre elevi în timp ce vorbea urît unui copil, la clasă.

În cursul zilei de marţi, peste 200 de părinţi s-au adunat în faţa Colegiului de Muzică “Sigismund Toduţă”, anunţînd că au început o acţiune care are ca scop convingerea celor doi directori să revină asupra hotărîrii de a demisiona. Părinţii au demarat campania deoarece situaţia li se pare nedreaptă.

“Am strîns aproape 200 de semnături din partea părinţilor ai căror copii învaţă la Colegiul de Muzică “Sigismund Toduţă”. Prin acest memoriu cerem celor doi directori ai instituţiei să revină asupra demisiei, iar ISJ Cluj să nu ia act de demisie. Să se gîndească directorii şi la copiii noştri, care au rezultate foarte bune. De asemenea, cerem ISJ să medieze o dezbatere între cadrele didactice şi părinţii legată de problema cauzată de învăţătoarea care a fost înregistrată”, a spus Valentin Guia, părintele unui elev.

Acesta a precizat că în zilele următoare memoriul cu semnături va fi transmis şi Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Cluj. De asemenea, Guia a povestit că în şcoală există în acest moment o atmosferă foarte tensionată, care afectează deopotrivă elevii şi cadrele didactice.

La IŞJ Cluj au fost depuse deja alte două memorii, unul semnat de 153 de cadre didactice, iar celălalt de 164 de elevi din clasele IX – XII, care cer acelaşi lucru – ca demisia celor doi directori să nu fie luată în considerare. La rîndul său, conducerea IŞJ Cluj aminteşte că demisia este un act unilateral. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar, directorii Colegiului de Muzică au posibilitatea de a reveni asupra deciziei de demisiei, luate în urmă cu cîteva zile, ei aflîndu-se în perioada de preaviz.

Învăţătoarea Monica Chiorean, de la Colegiul de Muzică “Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, a fost sancţionată cu o reducere de salariu de 15 %, pentru şase luni de zile. Anunţul a fost făcut de Inspectoratul Şcolar în urmă cu o săptămînă, după ce a fost luată hotărîrea de către Colegiul de Administraţie al Colegiului. În urma acestei decizii cei doi directori ai liceului şi-au dat demisia.

Directorul Colegiului de Muzică “Sigismund Toduţă”, Vasile Sîndean Ovadiuc, propusese în urma incidentului ca învăţătoarei, care lucrează în sistem de 27 de ani, să i se desfacă contractul de muncă.

Incidentul care a strîrnit toată această situaţie a avut loc la sfîrşitul lunii martie. Învăţătoarea Monica Chiorean a fost înregistrată audio de un elev în timp ce a strigat, la un alt elev în vîrstă de 7 ani, căruia i-a spus că este “nebun”, “tîmpit” şi că are “jumătate de creier”. Ulterior IŞJ Cluj a început o anchetă la Liceul de Muzică.

Directorul Ovadiuc a explicat, la acel moment, că trei părinţi ai unor elevi de la una din clasele de I-a au depus o reclamaţie la IŞJ Cluj, fără să mai sesizeze conducerea de la liceul “Sigismund Toduţă”. Directorul a precizat atunci că va demara şi el o anchetă pentru că situaţia nu i se pare normală.

“Vom constitui şi noi o comisie de anchetă pentru verificarea aspectelor semnalate, care va aplica sancţiuni învăţătoarei, pentru că nu este normal să se întîmple aşa ceva într-o şcoală”, a spus Ovadiuc.

Potrivit acestuia, învăţătoarea şi-a recunoscut vina. Ulterior acestui incident eleva care a realizat înregistrarea, dar şi băieţelul la care învăţătoarea a strigat, au fost mutaţi la o altă şcoală. În urma anchetei s-a aflat că reportofonul îi fusese pus în ghiozdan în mod special fetiţei care a făcut înregistrarea, de către părinţii ei, tocmai pentru că ea povestise acasă ce se întîmpla la şcoală.

Articole din aceeasi categorie