Parastasul vesel

A venit momentul să terminăm cu anumite tradiții, cu anumite cutume, cu păstrarea unor proverbe și zicători în forma lor mineralizată, neschimbată, de amar de ani. Și acestea trebuie să se adapteze vremurilor noi, situațiilor noi, și oamenilor care au apărut din te miri ce și de ce.

Fac vorbire directă despre politicieni, despre cei foarte îmbogățiți în câțiva ani, prin miracole numai de ei știute și de care justiția se interesează doar din punct de vedere artistic.

Să moară capra vecinului. Să terminăm cu acest deces care a produs ravagii în rândul caprinelor, aducând atingere și altor zicători din sfera zoologică. Într-adevăr, de ce să moară capra vecinului? Fiindcă e capră, și trebuie să stea capră? Ei bine, s-a terminat și cu moartea și cu poziția. De azi înainte a murit vecinul, nemernicul acela care n-a mișcat un deget atunci când biata capră se stingea pe picioare, suferind în tăcere, ca tot omul.

Felul în care vecinul o mierlește, nu ne interesează prea mult. Există o similitudine cu destinul oamenilor politici călare pe capra oportunității pe care o proclamă, în pofida realității, ca armăsar protejat prin lege.

Ei bine, capra n-a dorit niciodată să fie cal, nu știm dacă armăsarul ar fi fost dornic să coboare o treaptă mai jos. Ceea ce știm, cu precizie și cu argumente convingătoare, este faptul că a venit și vremea vecinului să dea în primire și capra să fie cea care să bocească cu decență la mormântul stăpânului.

Să nu uităm un fapt, de loc minor, acela că biata capră are de crescut trei copilași, trei iezișori, pentru care face drumuri lungi să le aducă de-ale gurii: o tabletă, un telefon performant, să aibă și ei o copilărie normală.

Sigur că vecinul, posesorul caprei, va trimite la înaintare lupul cel rău, un porc de om ce nu s-a mai văzut. Ceea ce ne interesează în toată această poveste apropiată de rigorile fabulei, este aceea că niciodată nu trebuie să spui nu, iar celui care îi zici că este un nimic,  la un momentdat poate să te nimicnicească.

Trebuie să scoate, de asemenea, din vorbirea metaforic-curentă  termenii de prostul sau proasta satului. Datorită grijii partidului în satele noastre nu mai există asemenea persoane care să compromită etic și estetic perimetrul rural.

În satele noastre, câte mai sunt, toți oamenii e frumoși, în orice caz mai frumoși decât toți țăranii Europei și țăranii români trmiși în Parlamentul European ceea ce dovedește că unele zicători, unele proverbe, trebuie să dispară, datorită inconsistenței epice din vocabularul nostru curent.

În ceva ce privește programul de guvernare în următoarele luni până la alegerile prezidențiale a început cu dreptul: la un mall din oraș acum se dau două tigăi gratuite dacă cumperi o tigaie și un frigider.

Avantajele sunt consistente, mai ales în acele căsnicii în care se folosesc ca argumente tigăile din dotare. Aceste tigăi, suntem informați, nu se deformează la impactul cu un obiect la fel de contondent, cum este capul celui cu care se poartă dialogul.

Fabricanții ne asigură și de trăinicia mânerelor care nu-ți rămân în mână, când ți-e lumea mai dragă.

Totuși avem și vești bune, chiar dacă ne aflăm la un priveghi cu final luminos: se pare că încetul cu încetul se cam închid muzeele, teatrele, din lipsă de fonduri. Bibliotecile sătești au devenit de multă vreme muzee, iar în librării au loc spectacole, cu tradiții ce amintesc de ritualurile funerare, adică moartea cărților, moartea culturii, dispariția identității prin cultură.

Avem toate motivele să ne entuziasmăm pentru că prim-ministrul nostru, Veorica de Fier, a ieșit din starea de plumb.

Cornel UDREA