Olanda hierofaniilor subiective (II). EGMOND ann ZEE

Furioasă Marea asta a Nordului!

Am închiriat de la Eindhoven o maşinuţă şi am nimerit drept în mijlocul furtunii. Vântul te lua de pe picioare, nisipul îţi intra în gură, dar aici, pe plaja răscolită de puterile ascunse ale unor imensităţi de ape supărate pe existenţă, am învătat şi primele cuvinte olandeze:

Gezelling!

un fel de… isn’t this nice? (nu-i aşa că e frumos? Atât supuşii Majestăţii sale Willem Alexander, cât şi străinii aflaţi în această staţiune se întreceau în a admira momentele cele mai năprasnice din manifestările naturii dezlănţuite şi repetau:

Doe Normal!

adică… just behave normally (constatând că lucrurile tocmai devin normale). N-aş putea să spun că am fost de acord cu aceste sintagme, dar am reţinut totul pentru că mi se pare că reflectă sufletul olandez. Cel aşezat aici, la confluenţa tuturor relelor naturii, natură pe care a supus-o şi de care se bucură diurn. Un optimism contagios, tradus prin bucuria de a trăi şi munci pentru confortul propriu şi al altora. Un:

Pluk de dag,

mai profund decât vestitul carpe diem-ul latinilor. Un dicton pe deplin justificat, cu atât mai mult cu cât, micul sat pescăresc s-a înjumătăţit chiar din anii ’70 ai secolului trecut. 50 la sută dintre case au fost înghiţite de furia mării. În zilele senine, mai bine spus, în cele câteva clipe senine de peste o zi norocoasă, în larg se pot vedea turbine eoliene. Uriaşe. Înfipte acolo unde 52 de case au găzduit viaţă. Şi unde vânturile nordului produc, fără nici un efort donquijotesc, electricitate. Când totul se acoperă de nori grei, nu se văd decât vânzătorii din magazinele măturând nisipul, plaja cu dune mereu remodelate şi farul. Pescarii de altădată s-au reprofilat, vând suveniruri pentru numeroşii turişti (germani, în principal) şi beau limonadă. Asta pentru că rom-ul şi whisky-ul din singurul magazin de profil e mai scump decât toate poveştile cu vânturi turbate, piraţi înrăiţi şi cuceritori de teritorii îndepărtate.

De Revelion, mi se spune, e cel mai frumos.

Apa muge din adâncuri, albastrul nordic se îmbracă în cenuşiul cel mai metalic posibil, iar coama maronie a valurilor uriaşe poartă gulere mari, de valuri înspumate. Atunci se adună pustietăţi de oameni. Anul trecut au fost mai bine de 1000, de prin toate satele aliniate în calea vânturilor. S-au dezbrăcat şi au… încercat apa mării.

Brrrrrr!

Dar trebuie spus: doar noi, meridionalii simţim asta. În general, oamenii locului îşi pun hanorace groase, cu glugă împotriva ploilor ce vin şi pleacă la… minut, şi se bucură. Au făcut din Egmond o perlă a Mării Nordului. Camere şi apartamente luxoase se găsesc nu numai la Four Season, magazinele se întrec în a oferi localnicilor şi turiştilor tot ce e mai bun în lumea asta, New York Times, Daily Mail, Sunday Times, El Pais, The Time, Allgemeine Zeitung, Le Figaro şi alte publicaţii săptămânale de seamă apar la primele ore ale dimineţii, înseninând feţele cititorilor avizi de ştiri şi comentarii.

Canalele sunt tăiate cu tăişul unei lame uriaşe şi măsurabile cu şublerul. Ele păzesc pământurile acestor oameni tenaci de furiile naturii. Şi tot ele le permit transporturi mai ieftine şi mai rapide. Dacă la Eindhoven sau Amsterdam lumea bicicliştilor este la ea acasă, în localităţile mici (Berger, Aalknar ş.a.) barcagii şi vaporenii fac legea. Şi, bineînţeles, din toate părţile bate

Noordwind,

făcând parcă totul mai greu de suportat. Aparent. Pentru că olandezul ca şi cei care au în suflet asprimea Atlanticului de la norvegieni, nemţi şi englezi se simt cât se poate de confortabil. Se vede după cum ies la plimbare când e furtuna cât se poate de îmbăţoşată, cum îşi poartă cânii pe buza valurilor gigantice, cum privesc cu nostalgie spre ambarcaţiunile care ies în larg şi dispar privirii în negura orizontului. Dând mereu şi mereu noi valenţe verbului a munci:

van het werk.

Asta pentru că viaţa olandezului a fost mereu însoţită de muncă grea. În luptă cu mareele de mai bine de 4 metri, cu watt-ul, ce aduce aluviuni noroioase, cu apa ce muşcă la intervale regulate din dantelăria ţărmurilor…

Poate că din acest motiv înţeleg localnicii să-i pună la muncă şi pe cei care le trec pragul. Fie cât de luxos hotelul, dar lenjeria e pusă de turist, aruncarea gunoiului revine tot în sarcina lui, pompierii îţi spală la intervale regulate geamurile de nisip, dar tu ai obligaţia de a mătura de fiecare dată când, printre minuscule crăpături firicelele nevăzute îţi inundă camera. Şi, după toate acestea, când pleci trebuie să plăteşti o sumă considerabilă (75 euro – în afara achitării sejurului contractat), pentru ca, după tine să rămână totul bec şi lună.

***

Plec. Sigur că plec.

Trag cu coada ochiului şi văd că la lună se uită doar farul de pe faleză şi, desigur, aud că la radio se anunţă furtună.

De ce nu mă mai intrigă oare o asemenea veste?

Radu VIDA

Foto: AnomisadiV