O călătorie la capătul lumii: Impresii şi imagini de călătorie prezentate la UBB

Universitatea Babeș-Bolyai va găzdui luni, 29 iulie, evenimentul de lansare a cărții „O călătorie la capătul lumii” – un volum de imagini, portrete, hărţi şi impresii de călătorie realizat de prof. Doina Rad şi prof. univ. dr. Ilie Rad şi publicat de Editura Tribuna.

Cartea reprezintă, potrivit autorilor, „un rod al mobilității Erasmus, la Universitatea din Temuco (Republica Chile) și este rezultatul efortului de documentare făcut de autori, atât înainte, cât și după revenirea din Chile, documentarea fiind realizată pe parcursul a șase luni”.

Volumul conține aproximativ 100 de fotografii alb-negru și color și portrete grafice, hărți şi impresii de călătorie.

Evenimentul, în cadrul căruia autorii, alături de Horia Bădescu și Constantin Cubleșan,  vor discuta cu cei prezenți despre volumul „O călătorie la capătul lumii”, va avea loc la Biblioteca Central Universitară, de la ora 12:00.

Articole din aceeasi categorie