Ministrul Educaţiei – plan de acţiune ca urmare a rezultatelor PISA

Ministrul Educației, Monica Anisie, anunță că a fost stabilit un plan de acțiune ca urmare a rezultatelor PISA 2018, în care au fost incluse măsuri imediate, dar şi de perspectivă.

Săptămâna viitoare, aceasta va face o analiză profundă cu specialiști din domeniu pe subiectul evaluărilor PISA.

”Astăzi, ca urmare a ceea ce am promis deja, am stabilit împreună cu colegii mei planul de acţiune ca urmare a rezultatelor PISA 2018, în care am inclus atât măsuri imediate, cât şi măsuri de perspectivă: luni, 9 decembrie, împreună cu specialiștii și cercetătorii în științele educației voi realiza o analiză profundă a rezultatelor PISA 2018, analiză care va constitui baza pentru identificarea şi adoptarea unor măsuri; luni, 16 decembrie, voi organiza o dezbatere la care, alături de specialiști, vor participa reprezentanți ai profesorilor, elevilor şi ai societății civile; până cel târziu la sfârșitul lunii decembrie vreau să avem un set de măsuri concrete cunoscute şi asumate de toți actorii educaționali”, a scris ministrul pe Facebook.

Monica Anisie susține că PISA 2018 s-a desfășurat ca urmare a eforturilor pe care ea le-a depus în anul 2016. ”PISA 2018 s-a desfășurat ca urmare a eforturilor pe care eu le-am depus în anul 2016, tocmai pentru că am fost şi sunt conștientă de importanța acestora şi pentru că nimeni altcineva nu îşi asumase ca România să intre în această evaluare! De altfel, nici până la momentul actual niciun alt ministru nu şi-a asumat inițierea Hotărârii de Guvern privind PISA 2021!”, a scris Anisie.

Articole din aceeasi categorie