Martirel

Motto:„De obicei asasinii sunt unul singur” (din pre puţul gândirii lui Sorin R.Stănescu).
Încetul cu încetul, pentru o anume parte a populaţiei, cea care a betonat victoria în alegeri a PSD-ului, Dragnea este un martir, atacat din toate părţile de forţe ostile, interne şi internaţionale, mai mult sau mai puţin sorosiste. În disperare de cauză, pentru că simte cum îi fuge pământul de sub picioare, mai ales după ce, la ordin, jandarmii români au lovit în cap cetăţeni români, i-au gazat cu un spray care are certificat de calitate.
Povestea halucinantă a lui Dragnea, va rămâne în analele prostiei omeneşti ca o pildă a ceea ce se întâmplă când nu ştii ce se întâmplă: anul trecut, în primăvară, patru indivizi îmbrăcaţi în negru, în grup compact, să nu atragă atenţia, intră într-un restaurant aglomerat, unde se afla viitoarea victimă a unui atentat. Unul îl priveşte insistent şi încruntat, altul îi face semn că-i suprimă funcţiile tiroidei, al treilea vorbeşte la telefon cu un om „foarte celebru” al patrulea, vorbeşte de unul singur. După ce l-au asasinat astfel, se duc la un hotel de cinci stele, din buricul târgului, cu sentimentul datoriei împlinite. Dragnea rămâne cu răni cauzate de privirea aceea tăioasă, care poate fi considerată armă albă.
Medicul personal trebuie să-şi facă curaj, să-i schimbe tratamentul, să-l trimită într-un concediu de odihnă, până scapă de ideea generală că în primăvara lui 2017 trebuia să dispară.
Persoana aceasta, ajunsă personaj, face parte dintr-o categorie de oameni de unică folosinţă a istoriei, care într-un interval de timp foarte scurt poate să producă mult rău, dacă ajunge la decizie. Nu este o figură inedită, l-am întâlnit de-a lungul vieţii, pornit de jos, de când era băiatul cu şapca în mână. Adulmeca de departe mireasma de şef, îi alerga în întâmpinare, se uita ca un câine flămând în ochii stăpânului, apoi se posta şi lângă uşaWC-ului acestuia, dacă cineva l-ar fi deranjat şi i-ar fi produs vreo constipaţie spăimoasă.
El este cel care întârzie întotdeauna la poza de grup şi când ajunge îşi vâră capul în cadru, stricând armonia şi solemnitatea, şi uite-aşa, mai cu o repetenţie, mai cu o şerpărie, ajunge în vârf şi primul lucru care-l face este să trântească uşile bibliotecilor, în semn că nu are nevoie de acestea şi de oamenii dinăuntru.
Toată viaţa lui s-a băgat în seamă, tot cu disperare, aduceţi-vă aminte de Mircea Geoană, comportându-se ca unul care nu şi-a terminat copilăria, vorba aia:„Mihaela, dragostea mea, am câştigat!”
În rândul al doilea, detaşându-se total de veselia imbecilă, era Liviu Dragnea, încruntat, ca la un deces. Atunci îi umblau deja, în căpşorul inutil încărunţit, idei faraonice. Îl secondează cu un succes imens, surclasându-i pe Bulă şi Dorel, duamna Veorica, cea care a scos din poşeta ei uriaşă, făcută din piele de câine chihuahua, adaptat genetic la condiţiile Teleormanului, o hârtie pe care altcineva, evident, i-a scris că opoziţia este cea care a organizat demonstraţia cu intenţia clară de a dărâma instituţiile statului.
Fostul ministru al învăţământului, Liviu Pop, senator agramat, îşi dovedeşte retardul ludic: compune o reprezentare grafică, a hărţii României, înconjurată de gândaci, reprezentând Statele Unite, Olanda, Franţa, Germania, Austria. Schizofrenia face ravagii în partidul de guvernământ, s-a dat slobod la orice, fără să se ia nici o măsură: Nicolae Bacalbaşa, Rădulescu-Kalaşnikov, Gabriel Zamfir, Cristian Prescorniţoiu, Gică Anghel, jignesc poporul român într-un mod ce ar trebui să atragă atenţia justiţiei, dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere, fiindă asta-i regula marketingului celest.
Programul de guvernare, un drăguţ document SF este împins din nou în faţă, de obrăznicia netrebnică a lui Vîlcov, cel care a reuşi să-l vrăjească pe Dragnea şi astfel trebuie să ne gândim cu drag la deviza adaptată pentru 10 august, dintr-un dscurs al lui Churchill:„Nu pot oferi nimic altceva decât sânge, trudă, lacrimi şi sudoare!” Să adăugăm şi niţel gaz, de la mică distanţă. Asta este la ora actuală ţara noastră, vajnică insulă comunistă în drum spre noi împliniri şi izbânzi sub conducerea unui far luminos 24 din 24.
Cornel Udrea