Măgăruşul aduce căldura în multe case

DSCF0645[1]Domesticit de om în urmă cu mii de ani, măgăruşul, sosit din Egipt sau Mesopotamia pe bătrînul continent, s-a adaptat destul de uşor şi în ţara noastră, oamenii privindu-l ca pe un frate mai mic al semeţului cal, dar care, de-i trasezi cîteva dungi între urechi şi coadă, se înfrăţeşte de minune cu… zebra. Pare mereu gînditor şi fără… zîmbet, însă în mitologica lui existenţă nu a renunţat la dimensiunile urechilor şi alte… dotări, fiind mereu o sursă de inspiraţie pentru plasticieni şi umorişti, deşi sînt fiinţe blînde şi receptive, iar micuţii lor descendenţi au o frumuseţe aparte. Statisticile spun că cei mai mulţi măgari sînt în zonele afro-asiatice şi, dacă în China numărătoarea este reală, aici trăiesc peste 11 milioane de urechiaţi.

Nu ştim cîţi trăiesc în România, însă ştim că au fost decimaţi, deşi este ierbivorul fără pretenţii şi nici nu are proverbiala încăpăţînare şi prostie care a generat aberanta invectivă „Măgarule” sau „Urecheatule”!?
Acest animal rezistent la vicisitudinile timpului şi ale naturii a fost martor la naşterea Mîntuitorului şi este prezent şi azi pe drumurile comunelor din judeţului nostru.

Dacă el reprezintă simbolul sărăciei, atunci trebuie să dăm exemplu femeia de etnie romă care de ani de zile colectează, cu măgăruşul şi căruciorul ei, cartoane, lemne, mic mobilier aruncat, plastic, fier, textile şi alte materiale recuperabile din cartierele Clujului, pe care le valorifică pentru a-şi creşte copiii.

În deplasarea făcută în cîteva unităţi administrative din Cîmpia Transilvaniei, pe un frig greu de suportat în afara maşinii, am întîlnit două atelaje tractate de măgari: unul ducea pănuşi de porumb la Valea Broştii, iar cel din imagine căra lemne pentru familia celui care are hăţurile în mînă, şi care a îngăduit să-i imortalizez mijlocul de transport, cu condiţia să nu omit să scriu că ar prefera să conducă un camion, sau un tractor, pentru transportul acestui combustibil solid, dar puterile financiare nu-i permit decît ceea ce se vede. Omul fiind tînăr şi cu studii medii, speră să termine o facultate şi să intre în politică, cu gîndul ca, în 2020, să devină parlamentar, condiţie în care ar putea scoate mai întîi harnicii măgari la… pensie; că le ajung cei mai bine de 40 de ani de cînd trag în hamuri sau cărînd în spinare, pe cărările vieţii, stăpînii, mai ales oieri, dar fără bonificaţie specială la… pensii, că de, modestia măgarului se vede şi în aceste zile geroase, fără a pretinde… oblojeli pe spate.
Doamne, ce-i şi cu măgarii ăştia?! Oare cîţi om mai avea în 2016?!
Dumitru VATAU

Articole din aceeasi categorie