Limba oficială în România şi cozile de topor

Precupați de dezbaterile privind poziția pe care președintele Klaus Iohannis o va avea în cazul șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, ca urmare a deciziei Curții Constituționale, cea mai mare parte a românilor au trecut cu vederea un eveniment extrem de important, consumat săptămâna trecută chiar în Senatul României. Este vorba de adoptarea Codului Administrativ.

Printre lucrurile pe care le reglementează acel act normativ se numără şi folosirea folosirea limbii minorităților naționale în administrație. Astfel, se statuează că „în unitățile / subdiviziunile administrativ-teritoriale, în care cetățenii aparținând minorităților naționale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autoritățile administrației publice locale, instituțiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean, precum și prefecturile, serviciile publice deconcentrate, au obligația să asigure în raporturile cu aceștia, folosirea limbii minorității naționale respective, în conformitate cu prevederile Constituției, ale prezentului Cod și ale tratatelor internaționale la care România este parte”. Totodată, se mai prevede că autoritățile și instituțiile publice precum și celelalte entități juridice prevăzute mai sus pot decide asigurarea limbii minorităților naționale și în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând minorităților naționale nu ating pondera de 20 la sută. După cum se vede, odată cu intrarea în vigoare a acestui cod, minorităţile naţionale îşi vor putea folosi, fără nicio problemă, limba proprie şi la nivelul deconcentratelor şi prefecturilor.

Dar, ce înseamnă acest lucru? Deoarece deconcentratele sunt structuri organizatorice ale ministerelor sau ale altor organe ale administraţiei publice centrale de specialitate, iar prefecturile sunt reprezentantele directe ale guvernului în teritoriu, odată cu adoptarea noului Cod Administrativ nu se face altceva decât să se oficializeze folosirea limbii minorităţilor naţionale – mai exact a limbii maghiare, căci aceasta este, de fapt, miza – la nivelul administraţiei centrale. Practic este încă un pas în ceea ce priveşte recunoaşterea statutului de limbă oficială regională pentru limba maghiară. Aşa că, nu mai e mult până când această limbă va putea fi utilizată şi la nivel de ministere şi chiar guvern, ca limbă oficială de stat.
Deci, planul UDMR devine încet – încet, realitate. Este un plan în care, sub retorica drepturi ale minorităţilor, se ascunde visul “marelui” stat maghiar, în care neamul românesc din Transilvania trebuie să facă loc exclusivismului “naţiunii maghiare”. Acest lucru este posibil din cauză că actuala coaliţie PSD-ALDE acceptă, nu ştim exact din ce motive – neştiinţă, prostie sau interes de moment -, pretenţiile UDMR în schimbul susţinerii unor proiecte politice cel puţin discutabile.

Nu ştim care va fi evoluţia Codului Administrativ în contextul dezbaterilor din Camera Deputaţilor şi nici ce poziţie va avea preşedintele României când va trebui să promulge acest cod, însă ştim că, potrivit Constituţiei, limba oficială în România este limba română. Coaliţia PSD-ALDE poate să facă câte jocuri politice doreşte cu UDMR, dar fără a submina utilizarea limbii române şi fără a încălca Constituţia ţării – pe care o invocă atât de des, dar pe care, iată, nu o respectă. Rămâne de văzut dacă Avocatul Poporului se va apleca asupra acestor aspecte atât de ofensatoare şi va sesiza Curtea Constituţională privind prevederile din noul Codului Administrativ.

Cosmin PURIŞ