Legile retrocedării – un ghimpe otrăvit pentru România

Marele jaf generat de legile retrocedării continuă în România. Numeroase edificii culturale şi de patrimoniu, sedii de şcoli şi de spitale, precum şi mii sau chiar zeci de mii de hectare de teren şi păduri ajung în mâinile unor aşa zişi „proprietari” sau pretinşi moştenitori ai celor care le-au deţinut cândva şi care, în ultimii ani, au răsărit ca ciupercile după ploaie. Cu două – trei acte interpretabile, fabricate prin străinătate, diverşi indivizi reuşesc să convingă comisiile de retrocedare sau instanţele de judecată că li se cuvine ceea ce solicită. Şi aşa ajung, peste noapte, să deţină averi fabuloase.
Problema retrocedărilor a fost una dintre cele mai complicate cu care România s-a confruntat după 1989, un adevărat ghimpe otrăvit pentru societatea noastră. Deşi s-a dovedit că dispoziţiile legale privind retrocedarea proprietăţilor confiscate de regimul comunist nu au fost foarte inspirate – pe de o parte au lăsat loc de interpretări, iar pe de altă parte au deschis calea la numeroase abuzuri, nimeni dintre cei care au venit la guvernare nu s-a sinchisit să le corecteze pentru a stopa jaful. Ba dimpotrivă, s-a întâmplat să se intervină asupra lor astfel încât dezastrul a devenit şi mai mare. „Nu e prost cine cere – e prost cine dă” – spune o vorbă din popor. Eu cred că responsabili de cele întâmplate la capitolul restituiri suntem cu toţii, pentru că nu am reacţionat şi am permis ca patrimoniul acestei ţări să se diminueze de la an la an. Obiective culturale de referinţă, terenuri de cea mai bună calitate agricolă, adevărate bijuterii arhitecturale, sute de mii de hectare de pădure au fost preluate de diverşi speculanţi de drepturi succesorale sau litigoase, fără să ne întrebăm dacă toate acestea sunt în regulă sau dacă nu cumva afectează viitorul României.
După cum aţi putut citi în ultimele zile în paginile ziarului nostru, tăvălugul retrocedărilor a lovit din plin şi continuă să lovească şi judeţul Cluj. Muzeul „Octavian Goga” de la Ciucea, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca şi Muzeul Farmaciei sunt câteva din instituţiile de cultură care au avut de suferit de pe urma retrocedărilor. Aceeaşi soartă au avut-o până acum numeroase şcoli şi spitale clujene. Totodată, mai nou este vânată şi cetatea medievală Bologa, care în urmă cu 600 de ani era deţinută de domnul Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân. Se încearcă să se pună mâna şi pe carierele de piatră de la Poieni, dar şi pe mii de hectare de pădure şi teren de pe raza mai multor comune din zona Huedinului.
Toată această aiureală a retrocedărilor a pornit pe vremea când la guvernare s-a aflat acea alianţă contra naturii: PNŢCD – UDMR. Liderii de atunci ai acestor formaţiuni au convenit ca principalul punct în programul lor de guvernare să stea sub semnul principiului „restitutio in integrum”. Era începutul jafului. Prin 2005, Guvernul PNL – PD condus de Tăriceanu a decis să modifice legile retrocedării. În loc să se îndrepte lucrurile, prin măsurile luate s-a complicat şi mai mult situaţia, iar jaful a atins cote alarmante. Deşi ulterior unii lideri politici şi-au asumat că vor pune capăt haosului generat de aceste legi, când au ajuns la putere s-au făcut că nu văd efectele dezastruaose ale principiului „restituţio in integrum”. Nu ştiu de ce numai în România s-a putut întâmpla aşa ceva şi cine a avut interes să creeze acest dezastru. Ştiu însă că în alte ţări fost comuniste din Europa Centrală şi de Est lucrurile au stat cu totul altfel. Ca exemplu în acest sens avem Ungaria. Statul vecin a preferat compensarea pe sistem voucher în locul restituirii în natură. Aşa că mai multe concluzii vă las să trageţi dumneavoastră.
Cosmin PURIŞ