KARATEKA. POVESTE DE CLUJ

Artele marţiale.

Inima societăţilor asiatice, se zice. Şi nu e vorba doar de o simplă metaforă, pentru că, acolo, în îndepărtata Chină sau Japonie, lupta zace în gena semenilor. Un fel de simţământ primordial, cetăţenesc. Cu o sferă de expresie enormă. Liniştea unui pisc de munte. Sau mugetul mării. Sânge. Lupte. Cântece. Mărturisiri pentru supravieţuire.

Astăzi: sport.

Ridicat totul la rang de competiţie, karate do face semne cu mâna. Din istorie. Atunci, când numele i se trăgea de la luptătorii chinezi şi legende lor din Templul Shaolin. Sau, mai târziu, când în Okinawa s-au interzis armele. Pentru toată lumea. Şi ca să se apere, oamenii au început să înveţe lupta cu mâinile goale. Stiluri. Metode, cât încape.

Dar totul s-a ordonat prin… poezie.

Pseudonimul literar a lui Funakoshi era Shoto: Pinii care adie în bătaia vântului. Atâta că poetul s-a împrietenit cu fiul lui Anko Acoto, maestru kendo. Şi s-a mutat la Tokyo. Din acel moment, totul, dar absolut totul în karate do a început să capete rigoare. Şi ordine (shotokan). Evident că s-au născut mai multe şcoli (ryu), ba adepte ale atacurilor lungi, din mişcare şi cu accent pe viteză, mobilitate şi supleţe. Ba în atacuri scurte, fără deplasare; cu adversari imaginari (kata) sau reali (kumite). E şi aici recunoaşterea unui fapt: etapele acestea, toate, trebuie luate în considerare, atunci când se discută despre karate. Pentru că toate cele 15 stiluri sunt importante. Dar există numeroase variante. De neignorat.

Numai aşa a putut acest sport, Karate do să-şi amplifice personalitatea şi, iată, 2017 îi aduce un plus de autenticitate. Purtat la butonieră şi de noi. Pentru că, iată, Campionatul continental

WUKF – la polivalenta clujeană,

… e un fapt de excepţie. Şi numitor comun, aş spune. Atmosfera? Una entuziastă. Şi aliniată tuturor locurilor unde Bătrâna Doamnă, Evropa a îngăduit asemenea competiţii de anvergură. Iar înţelegerea dintre sportivi a fost pecetluită demult, cu sigiliul nevăzut al pasiunii şi vocaţiei pentru întâietate. Obţinută pe un singur criteriu: cel mai bun dintre cei mai buni. Meritul? Al tuturor celor care s-au ocupat de organizarea competiţiei.

Preşedintele Federaţiei WUKF, domnul prof. univ. ing. dr. Liviu Crişan:

– Lume multă. Cerinţe şi mai multe. Aici, la Cluj-Napoca am oferit oaspeţilor de pe întreg continentul nostru condiţii dintre cel mai bune de competiţie şi şedere. Şi, credeţi-mă, n-am fi reuşit fără aportul voluntarilor de la Institutul Politehnic clujean, fără implicarea tuturor instituţiilor care s-au străduit şi au reuşit să schimbe capacitatea organizatorică a sportului românesc.

– Delegaţia României a fost una numeroasă.

– Aveam dreptul prin regulament la asemenea participare. Ca ţară gazdă. Şi, după cum am mai spus, prin organizarea europenelor, aici, la Cluj-Napoca, am făcut cea mai bună reclamă României. Numeroase delegaţii şi-au manifestat admiraţia pentru oraşul de la poalele Feleacului. Şi, sunt, sigur, vor duce cu ei prinosul lor de recunoştinţă pentru tot ceea ce li s-a întâmplat aici.

Murmure. Zbânţuieli. Vociferări, chiar.

“Hai, Italia!”, “Hai, Danemarca!”, “Hai, Anglia!”. Fiecare striga din rărunchi, în limba lui. Şi toată lumea ştia că e vorba despre măsura valorii. A întrecerii cinstite. Apoi, totul a fost acoperit de vigoarea glasurilor care încurajau pe ai noştri: “Hai, România!”

Când umbrele au început să îngâne cântecul înserării şi fuior de gene lungi se insinuau pe apele încă reci ale bătrânului Samus, Festivitatea de deschiderea a adunat în noua Sală Polivalentă sportivi câtă frunză şi iarbă: karateka de la mic la mare, antrenori, arbitrii, staff, cameramani şi fotoreporteri.

Zgomot. Mult zgomot…

Şi, deodată, cântul magic:

“Taragotul lu’ Mitruţ”, a şoptit cineva.

Şi nodul ni s-a pus în gât. Pentru că Dumitru Fărcaş în persoană onora deschiderea competiţiilor….

Deşteaptă-te, române… apoi, cea de a 9-a ediţie a campionatelor europene a avut parte de 9 măsuri din Simfonia a IX. Neterminata? Nicidecum. Terminată în crescendo-ul Uniunii Europene. Al tuturor celor care, prin luptă înţeleg competiţie onestă, întrecere cinstită pentru a deveni cel mai bun. Românii i-au aplaudat pe invitaţii străini. Străinii au răspuns cu aceeaşi căldură manifestărilor româneşti. Şi “lupta” a continuat.

Pe tatami.

De undeva, de departe, spiritul Bushido şi-a întins perceptele până la Cluj de Napoca. Şi n-a existat nimic altceva, decât acest mare punct de atracţie, retransmis pe toate canalele media Evropei:

REI.*

Te tatami, de la mic la mare. Ren-tzuki, renzolu-geri, renzoku-tzuki, atacuri cu pumnii înmănuşaţi, atacuri cu picioarele, în combinaţii mâini-picioare… Şi ţipete de victorie. Bucuria de a învinge. Şi tristeţea de a fi învins.

Heian no-kata. Hei-ken.

Şi multe alte asemenea. Concentrare. Şi, mai apoi, o linişte ciudată, am spune noi. A contat înţelegerea. Bucuria de a vedea cine e mai bun. Şi toate locurile pe care le-au văzut cei karateka le-au gravat în inimă. Zice

Eva Kerekeş, luptătoare şi sensei

Multiplă campioană mondială şi europeană, a iniţiat generaţii de karateka şi, iată, acum se poate mândri că are urmaşi în cele confruntări. A câştigat şi la această ediţie două medalii de aur, dar

– … important e ceea ce fac componenţii Clubului sportiv Politehnica Cluj. Şi s-au… făcut. Cu un braţ de medalii.

– Toată atmosfera de aici mi-a adus aminte de Musashi. Marea carte a lui Eiji Yoshikawa.

– Poate că latul palmei sau pumnul bine strâns va făcut să deveniţi nostalgic după săbiile lui Miyamoto. Dar noi îi învăţăm pe micuţii karateka să aibă mereu mintea limpede, sufletul împăcat şi atenţia mereu trează. Aşa ne învaţă dai-sensei**.

***

Nu e în fiecare zi, culesul porumbului, vorba unui participant. Şi nici Campionatul european WUKF nu se va repeta prea curând. Dar, peste zece ani, ne mărturisea, prof. univ. dr. ing. Liviu Crişan, va avea cine să preia ştafeta.

* REI – “Veneraţie”, “respect”. Înainte de fiecare asalt sau şedinţă de antrenament, budoka trebuie să se salute reciproc şi să-şi salute profesorul. Acest salut face parte din etichetă, impusă în dojo şi pe alte terenul de antrenament sau de luptă.. Este salutul regulamentar sau ritzu-rei. Acest salut, care poate să aibă diferite denumiri, în funcţie de discipline, poate fi făcut din poziţia în picioare cu corpul uşor înclinat (tachi-rei), în genunchi, cu pumnii aşezaţi pe sol şi fruntea atingându-l (za-rei), sau aşezat în genunchi, cu corpul înclinat şi capul drept (hai-rei)

** Dai-sensei sau o-sensei, mare-maestru, este rezervat lui Funakoshi Gichin.

Radu VIDA

Foto: AnomisadiV