Jos labele de pe Ministerul Sportului!

Recunosc, titlul nu este unul plăcut, chiar deloc. Cu siguranţă va supăra multă lume. Oricât am încercat, nu am găsit unul mai culant, mai puţin supărător. Unora li se va părea jignitor. Se poate şi asta.

Cu noul guvern pe drum, era normal ca PNL-ul & comp să anunţe schimbările care vor avea loc odată cu instalarea la putere. Una dintre acestea vizează comasarea mai multor ministere, ajungându-se în final la 15 sau 16. Este firesc ca Ministerul Afacerilor Externe să înglobeze Afacerile Europene şi Românii de Pretutindeni. Este firesc şi ca Ministerul Finanţelor să preia Transgazul şi Transelectrica, după cum firesc este ca Ministerul Mediului să primească Apele şi Pădurile, iar cel al Economiei să preia, en fanfare chiar, Ministerul Energiei, al Mediului de Afaceri şi Turismul. Până aici toate bune.

De suferit va avea de suferit doar un singur minister, cel al Tineretului şi Sportului, care ar urma să reintre în parohia Educaţiei. Spun să reintre, deoarece Ministerul Tineretului şi Sportului a mai făcut parte din Educaţie, în 2010, sub numele Autoritatea Naţională pentru Sport  şi Tineret, cu Doina Melinte numită în funcţia de preşedinte. Asta se întâmpla cu numai doi ani înainte de Jocurile Olimpice de la Londra, ediţia cu numărul 30. Una în care România s-a prezentat cu 105 sportivi, la 15 sporturi, reuşind doar 8 medalii (2-4-2), puţin faţă de aerele afişate de majoritatea şefilor din delegaţia tricoloră.

Pentru 2010 şi cei trei ani care au urmat, trecerea Sportului la Educaţie s-a dovedit a fi nefastă. S-a dovedit atunci că ministrul  Educaţiei, cu toată bunăvoinţa, nu poate  conduce şi Sportul. Nu are cum. Pălăria Educaţiei este prea mare pentru a se mai ocupa şi de Sport. În discuţie mai intră şi banii, sportul de performanţă consumând sume consistente, deloc de lepădat.

Ce uită PNL-ul şi/sau alte partide? Uită un singur lucru:  2020 este anul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, acolo unde România va încerca să mai dreagă busuiocul după recentele eşecuri internaţionale la nivel de reprezentative. Va lipsi gimnastica, sport în care vom avea doar doi reprezentanţi, la aparate. Vor lipsi baschetul, voleiul… Vom avea reprezentanţi puţini la sporturile individuale (atletism, box, lupte, culturism, haltere…), sporturi în care cândva, o tempora, aveam un cuvânt de spus. Nu mai avem de mult timp deja, sportul românesc este pe butuci, fără supărare. Rezultatele naţionalelor noastre sunt subţiri la nivel de jocuri sportive, nu au constanţă (fotbalul românesc, de exemplu,  revine la Jocurile Olimpice după 56 ani de absenţă, în timp ce  handbalul masculin a bifat ultima prezenţă în 1992) şi tot subţiri la sporturi individuale. Luaţi rezultatele ultimelor patru, cinci ediţii olimpice şi veţi realiza singuri în ce stare jalnică se află sportul românesc, în ansamblu.

Necazul poate fi mai  mare. România nu poate fi prezentă la o competiţie de talia Jocurilor Olimpice, Tokyo în cazul nostru, sub titulatura “Autoritate Naţională” sau “Agenţia de Sport”, cum a fost cu nouă ani în urmă, atâta timp cât toate celelalte ţări vor avea în fruntea delegaţiilor miniştri în funcţie!

Am deschis Cutia Pandorei. Dacă Tineretul şi Sportul intră la Educaţie adio rezultate de înaltă performanţă pentru următorii trei, patru ani, poate mai mulţi. Oricum, sportul românesc nu mai este de  mult timp o voce distinctă în sportul mondial. Şi nu este pentru că nu mai există preocupare  pentru performanţă decât la nivel declarativ, teoretic. Practica ne omoară.

Cândva, România avea doi ambasadori: cultura şi sportul. A mai rămas cultura. Aşa că, vă supăraţi sau nu, jos labele de pe Ministerul Sportului!

Demostene ȘOFRON