Ironia istoriei

In 9 mai se aniversează Ziua Europei şi a Uniunii Europene, toate în amintirea “declaraţiei Schuman”. Robert Schuman, la acea vreme ministru francez de externe, a propus, în 1950, unirea industriilor de oţel şi cărbuni, în principal a Franţei şi Germaniei de Vest, dar şi a altor state, ceea ce a condus la crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului, eveniment considerat ca un moment fundamental în constituirea a ceea ce astăzi numim Uniunea Europeană. (Nu ar trebui să uităm că, la origini, dar şi în prezent, actuala Uniune Europeană reprezintă, în primul şi în primul rînd, o uniune vamală, altfel spus o “zonă” în care nu se aplică taxe vamale statelor membre.) Data de 9 mai a căpătat oficial acest statut abia în 2008, odată cu adoptarea ei de către Parlamentul European. Asta, deşi în ziua de 5 mai 1949, deci cu un an înainte de “declaraţia Schuman”, a fost fondat Consiliul Europei, care a avut un rol important în apărarea drepturilor omului, a democraţiei parlamentare şi a statului de drept. Prin comparaţie, în 9 mai a fost propusă o simplă măsură cu caracter economic. După cum se poate constata, încă o dată banul a primat asupra conceptelor referitoare la democraţie, la care se raportează cu atâta ardoare mai toţi parlamentarii europeni. Este asta o situaţie oarecum ironcă sau nu?

Pe de altă parte, datele de 8 şi 9 mai sunt declarate “Zilele comemorării victimelor din cel de-al doilea război mondial”. De ce este nevoie de două zile pentru a marca această comemorare? Probabil pentru că sfârşitul celui de-al doilea război mondial (greşeală gramaticală sau nu, eu am să refuz mereu să scriu cu majuscule denumirea acelui moment istoric) era aniversat în 8 mai în Europa de Vest, respectiv în 9 mai în fosta Uniune Sovietică (prin ricoşeu, până în 89, şi la noi). Tot într-o zi de 9 mai începea invazia Germaniei naziste în Belgia, Luxembrug şi Franţa, dar într-un 5 mai erau eliberate de sub dominaţia hitleristă Danemarca şi Olanda. Să observăm că tocmai Germania, care a contribuit (ca să folosim un foarte blând eufemism) la atâtea şi atâtea nenorociri în primul şi al doilea război mondial a devenit unul dintre statele “fondatoare” ale Uniunii Europene datorită (sau din cauza?) “declaraţiei Schuman”. Şi să mai vedem că data în care lumea (inclusiv Germania, aş spune eu) “a scăpat de sub jugul nazist” (ca să folosim o sintagmă ce a făcut carieră în “epoca de aur”) a devenit o sărbătoare europeană, inclusiv pentru germani. Există sau nu şi în toate acestea măcar un pic de ironie?