Întîlniri-eveniment pentru pasionaţii de patristică

O conferinţă cu tema „Origene din Alexandria, un «pionier» al teologiei”, va fi susţinută de profesorul Giuseppe Caruso, de la Institutul de Studii Patristice „Augustinianum” (Roma), marţi, 24 aprilie, de la ora 18, în sala Ferdinand a Facultăţii de Istorie (str. Napoca nr. 11). În acelaşi spaţiu, miercuri, 25 aprilie, de la ora 11, va avea loc o a doua conferinţă, cu tema „Introducere în tratatul origenian Despre principii”, susţinută de acelaşi prof. Giuseppe Caruso.

Evenimentele sînt organizate de Institutul de Studii Patristice „Augustinianum” (Roma), în colaborare cu Universitatea Babeş-Bolyai – Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Facultatea de Teologie Ortodoxă, Facultatea de Istorie şi Filozofie, Facultatea de Litere -, şi cu sprijinul asociaţiilor AGRU şi ASTRU. Sînt invitaţi toţi cei pasionaţi de patristică – cu o formare teologică, filozofică, istorică, dar şi în limbile clasice, studenţi, absolvenţi, cadre didactice, sau public larg, dornic să se iniţieze în acest domeniu – a anunţat Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla.

Potrivit aceleiaşi surse, intenţia organizării seriei de prelegeri şi dezbateri în care se înscriu conferinţele anunţate, care vor ocaziona de fiecare dată întîlniri cu specialişti de renume în domeniul studiilor patristice, este „de a crea în urbea clujeană un spaţiu de reflecţie pe teme patristice, cu un caracter intercultural, pluridisciplinar şi multiconfesional”.

M. TRIPON

Articole din aceeasi categorie