Interviurile pentru ocuparea funcţiilor vacante de directori de şcoli, susţinute luni şi marţi

Cadrele didactice înscrise în Registrul naţional al experţilor în management educaţional interesate de ocuparea, în anul şcolar 2017 – 2018, prin detaşare în interesul învăţământului, a unor funcţii de director sau director adjunct rămase vacante vor susţine luni şi marţi un interviu în faţa unei comisii constituite din trei membri ai consiliului de administraţie al inspectoratului şcolar, informează AGERPRES.

Potrivit unei note a MEN, în cadrul interviului candidaţii vor prezenta planul operaţional pentru anul şcolar 2017 – 2018 al unităţii de învăţământ pentru care şi-au exprimat opţiunea. Totodată, le vor fi testate, prin trei întrebări, cunoştinţele privind legislaţia şcolară, raportat strict la specificul şi la nivelul unităţii de învăţământ pentru care au optat. Durata interviului este de maximum 20 de minute. Punctajul maxim este 30, iar pentru promovare sunt necesare 21 de puncte.

În urma concursului din iulie a.c., în judeţul Cluj au rămas vacante 28 de posturi, din care 18 de director şi 10 de director adjunct.

Articole din aceeasi categorie